”Sebastian şi lumea lui”, de Dana Pîrvan-Jenaru, în dezbatere la Iași

mart. 10th, 2014 | By | Category: Agenda de carte

Vineri, 14 martie 2014, de la ora 18.00, la librăria Avant-Garde (Str. Lăpuşneanu, nr. 16, Iaşi), va avea loc o discuţie cu criticul literar Dana Pîrvan-Jenaru despre cea mai recentă carte a sa, ”Sebastian şi lumea lui”, apărută la Grupul Editorial Art. Invitaţi, alături de autoare: Valeriu Gherghel, Doris Mironescu şi Bogdan Creţu. „O întrebare pe care ne-o punem în chip firesc este aceea despre locul lui Mihail Sebastian în critica românească. În concluzii, Dana Pîrvan-Jenaru nu i-l fixează, ci se mulţumește să afirme că el reprezintă o voce critică originală, ceea ce autoarea şi dovedise cu prisosință pe parcursul întregii lucrări. Cartea impune o personalitate certă, deja întrevăzută în publicistica ei de până acum…” (Livius Ciocârlie)

„Sebastian şi lumea lui își propune să contribuie la cercetarea operei lui Mihail Sebastian prin explorarea bogatei sale activități de critic literar, numai parțial cunoscută până azi, și prin relaționarea acesteia cu alte aspecte ale operei și biografiei sale, de la pasiunea pentru Proust și romanul modern despre care scrie pagini revelatorii, până la cultul prieteniei și felul în care acesta îi colorează judecățile critice și se reflectă în literatura sa memorialistică. Pe scurt, autoarea consideră că nici jurnalul lui Sebastian, nici figura mai complexă și mai interesantă care i se conturează în ultimele decenii, nu pot fi discutate fără o explorare integrală și atentă a operei sale care îi oglindește cel mai fidel și mai nuanțat ideile, sentimentele și evoluția, adică a criticii sale.” (Mircea Anghelescu)

„Această marcă a interbelicului românesc reprezintă cadoul neașteptat și prețios pe care o carte ca aceea a Danei Pîrvan-Jenaru îl face cititorului de astăzi. Investigația sa documentară, ireproșabilă, se transformă într-o viziune ce depășește documentul pentru a se înscrie în orizontul adevărurilor generale.” (Mihai Zamfir)

Număr de vizualizări :999


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro