spot_img

Lansarea revistei „Caietele de la Araci”

Miercuri 15 ianuarie 2014, de la ora 16.00, la Casa memorială „Romulus Cioflec” din localitatea Araci, județul Covasna, va avea loc lansarea revistei de literatură „Caietele de la Araci”, anul I, nr. 1, decembrie 2013. Redactor- șef: Luminița Cornea. „Caietele de la Araci” este prima revistă literară românească din județul Covasna și este editată de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântul Gheorghe (manager – Valerii Kavruk, coordonator, Andrea Chiricescu), în subordinea căruia funcționează muzeul memorial dedicat scriitorului Romulus Cioflec (1882-1955). Pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro am primit o descriere a acestei ediții, de la coordonatoarea proiectului, Luminița Cornea. Redăm, mai jos, textul.


În editorialul intitulat „Ce a fost…ce am dori să fie”, semnat de inițiatoarea proiectului, prof. dr. Luminița Cornea, citim „Caietele de la Araci – o publicație realizată ca urmare a evenimentelor cultural-literare ce au avut loc la Casa memorială „Romulus Cioflec” din Araci, de la înființare, din anul 1998, până în prezent. Totuși nu ne propunem elaborarea unei cronici a
multiplelor manifestări de la muzeul din Araci. Unele dintre acestea au fost cunoscute la nivel
național, precum cele sub genericul „Rotonda de la Araci”, cu participarea unor cunoscuți cercetători de la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G.Călinescu” din București – Andrei Nestorescu, Carmen Brăgaru – ori cercetători din Republica Moldova – Iurie Colesnic, Maria Vieru-Ișaev, Dinu Poștarencu, Maria Poștarencu. Alte evenimente au devenit cunoscute și tradiționale în zona culturală a Transilvaniei de sud-est, precum „Acasă la familia Cioflec”, „La aniversarea scriitorului” „Toamna, acasă la Romulus Cioflec”, „La umbra nucului bătrân”, cu invitați scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor, dar și profesori și elevi.
Ce va cuprinde revista Caietele de la Araci? Ne dorim să evidențieze activitatea cărturarilor care au înnobilat cultural localitatea Araci, prin restituirea operei, prin completări la bibliografia lor, prin contribuții originale referitoarea la activitatea literară a acestora. În primul număr, ne oprim la cei mai reprezentativi, mitropolitul Nicolae Colan și scriitorul Romulus Cioflec.”
Revista cuprinde, în 28 de pagini, format A4, lucrări de istorie literară, cronică și critică literară, poezie, proză, teatru, tablete, colțul anticarului, o pagină pentru copii ingenios concepută cu rebusuri menite a-l cunoaște mai bine pe scriitorul Romulus Cioflec, rubricile „Să vorbim / să scriem corect”, „Știați că…”, toate articolele fiind presărate cu fotografii de la evenimentele desfășurate la Araci și texte olografe ale unor autori – texte ce pot fi considerate adevărate ateliere de creație.
Menționăm că majoritatea semnatarilor sunt nume cunoscute, mulți membri ai Uniunii Scriitorilor, din Brașov – Ion Popescu-Topolog, Daniel Drăgan, Doru Munteanu, Adrian Lesenciuc, Anthonia Amatti, Adrian Munteanu, Laurențiu – Ciprian Tudor, Ionel Simota; din Tg. Mureș – Nicolae Băciuț, Valentin Marica; din București – Nicolae Scurtu, alți făuritori de cultură, precum Mihaela Aionesei, Ștefan Danciu. Pe viitor „ne propunem ca revista, prin colaboratorii săi, să devină o grupare literară în care cititorul iubitor de litaratură să fie primit cu căldură și dragoste (…). Dragostea este sentimentul care luminează și înfrumusețează sufletul. Doamne, ajută-ne să călătorim pe cărarea literaturii și a iubirii!” Cu această urare frumoasă încheie doamna profesoară articolul. Emoționant!
Dorim revistei mulți ani întru slujba literaturii și culturii românești, pe cărarea iubirii!

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508