spot_img

„La traviata”, un spectacol-aniversar Elena Moşuc

Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, de la ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, va avea loc o reprezentaţie specială dedicată aniversării sopranei Elena Moşuc, cu cea mai cunoscută operă verdiană, La traviata. Soprana va interpreta rolul Violettei Valéry, în vreme ce tenorul danez Sune Hjerrild, supranumit ”tenorul cu cea mai frumoasă voce a generaţiei sale”, va da viaţă personajului Alfredo Germont.


La traviata” este inspirată dintr-o poveste reală, pe care scriitorul Alexandre Dumas-fiul a folosit-o în romanul său de succes ”Dama cu camelii”, publicat în anul 1848. Alphonsine Rose Plessis, Marie Duplessis, Marguerite Gaultier, Violetta Valéry sau ”Dama cu camelii” sunt nume ale aceluiaşi personaj, când real, când literar, când muzical, personaj izbăvit prin iubire şi bunătate. Pe de altă parte, acest personaj este reprezentativ pentru condiţia femeii în secolul al XIX-lea, dar şi pentru o parte din psihologia feminină a tuturor timpurilor.

”Paznicul cimitirului Montmartre îţi arată cu un aer blazat acea alee, la stânga, pe care poţi ajunge la mormântul Damei cu camelii, nu al Margueritei Gautier, eroina lui Dumas-fiul, sau al Violettei Valéry, muza inspiratoare a lui Verdi. Acolo scrie: Içi repose Alphonsine Plessis, née le 15 Janvier 1824, décédée le 3 Fevrier 1847. DE PROFUNDIS. (Aici odineşte Alphonsine Plessis, născută la 15 ianuarie 1824, decedată la 3 februarie 1847. Din adâncuri).
Aici începe dificultatea şi mirajul. O cunoaştem, nu este un personaj inventat. Dumas-fiul a iubit-o, au fost împreună 11 luni. După moartea ei, publică romanul devenit celebru la un an distanţă. Amintirile erau deci foarte vii. Unde începe ficţiunea şi unde sfârşeşte realul?”, se întreabă Cristian Mihăilescu, regizorul spectacolului ”La traviata” din repertoriul Operei Naţionale Bucureşti.

Mai multe premii au deschis drumul sopranei Elena Moşuc spre o bogată carieră internaţională. Soprana a construit o frumoasă legătură profesională cu Opera din Zürich, unde şi-a demonstrat talentul în diverse roluri, precum Regina Nopţii, Konstanze, Donna Anna, Lucia di Lammermoor, Linda di Chamounix, Gilda, Violetta ş.a. A fost invitată să cânte pe cele mai faimoase scene europene, la Milano, Viena, Londra, Paris, Roma, München, Berlin, Hamburg, Barcelona etc., în festivaluri de renume (Salzburg, Verona), dar şi în SUA (la New York, Dallas) şi Asia – Japonia, China, Coreea.
Printre triumfurile recente se numără câteva debuturi considerate excepţionale, precum Norma din opera omonimă, Marguerite (Faust), Liù (Turandot), Mimì (La Bohème), Medora (Il Corsaro), Nedda (Pagliacci), rolurile titulare din Luisa Miller, Lucrezia Borgia, Maria Stuarda şi Anna Bolena.

Sâmbătă, 18 ianuarie, ora 19.00
La traviata

Spectacol aniversar Elena Moşuc

Operă în trei acte de Giuseppe Verdi
Libretul de Francesco Maria Piave

Dirijor: Adrian Morar
Regia: Cristian Mihăilescu
Scenografia: Viorica Petrovici
Maestru de cor: Stelian Olariu
Coregrafia: Ioan Tugearu

Asistent de regie: Cristina Cotescu
Asistent de coregrafie: Cătălin Caracaş

Distribuţia:
Violetta Valéry – Elena Moşuc (invitată)
Flora Bervoix – Sidonia Nica
Annina – Cristina Eremia
Alfredo Germont – Sune Hjerrild (invitat)
Giorgio Germont – Ştefan Ignat
Gaston, vicontele de Letorières – Andrei Lazăr
Baronul Douphol – Vasile Chişiu
Marchizul d’Obigny – Daniel Filipescu
Doctorul Grenvil – Iustinian Zetea (debut)
Giuseppe / Servitorul – Constantin Negru
Comisionarul – Alin Mânzat

Solişti balet: Antonel Oprescu, Rodica Fiastru, Irinel Manolovici, Ileana Sora, Beatrice Şerbănescu

Spectacolul are două pauze şi se încheie în jurul orei 21.45

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508