spot_img

Spectacolul “Profu’ de religie”, de Mihaela Michailov, prezentat la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”

Duminică, 3 noiembrie 2013, ora 18:00, Teatrul Național “Marin Sorescu” Craiova prezintă premiera absolută a spectacolului “Profu’ de religie”, de Mihaela Michailov, în regia lui Bobi Pricop, care, totodată, semnează și scenografia. Spectacolul va avea loc la sala „Ion D. Sîrbu” și îi are în distribuție pe Marian Politic, Romanița Ionescu, Cătălin Vieru, Raluca Păun și Dragoș Măceșanu.

Spectacolul este rodul unui “proces colaborativ” dintre dramaturgul Mihaela Michailov, regizorul Bobi Pricop și actori, după ce un fragment din piesă a fost declarat câștigător la cea de-a treia ediție a Concursului de proiecte pentru tineri regizori și dramaturgi români inițiat de Teatrul Național Craiova.

„Suntem învățați, de mici, să credem în adevărurile care ni se predau ca surse unice de cunoaștere obiectivă. Și noi ne exersăm credința, pentru că doar așa adevărul nostru de copii se conformează adevărul adulților care ne înconjoară. Există însă un adevăr al nostru și numai al nostru? O fărâmă de subiectivitate „adevărată” în care credem noi și numai noi?

În Profu’ de religie, credința într-un adevăr unic se sparge în zeci de bucăți. O fetiță îi provoacă pe cei din jurul ei să se joace de-a realitățile adevărate, de-a „leapșa printre crâmpeie de imaginație”.

Am început să mă gândesc la acest text după ce regizorul Bobi Pricop mi-a propus să lucrăm împreună. Scenariul de spectacol a trecut prin multiple faze de lucru, într-un proces colaborativ care s-a adaptat la personalitatea actorilor, cărora le mulțumesc pentru generozitatea de a-mi fi împărtășit adevăruri despre ei. Împreună cu Bobi, am încercat să nuanțez cât mai mult fețele unei realități în care adevărul și minciuna se subminează reciproc. Adevărurile noastre sunt adevărurile tuturor?” – Mihaela Michailov

Bobi Pricop, regizor

Absolvent al Facultăţii de Teatru, Univer­sitatea „Spiru Haret“, secţia actorie (2005-2008, clasa prof. Sanda Manu), şi al UNATC, secţia regie de teatru (2008-2011, clasa prof. Tudor Mărăscu), precum şi al unui masterat în regie (2011-2013, UNATC, clasa prof. Alexandru Darie), Bobi Pricop este câştigătorul celui mai recent concurs de proiecte pentru tineri regizori organizat de Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova.

A debutat în 2011 cu spectacolul Jocuri în curtea din spate de Edna Mayza, la Teatrul Act din Bucureşti şi a montat apoi Humpty Dumpty de Eric Bogosian, la Teatrul „Ioan Slavici“ din Arad. Au urmat Amalia respire profondément de Alina Nelega la Théâtre les Déchargeurs din Paris și Contra progresului de Esteve Soler la Teatrul Bu­landra, sala Laborator. A obţinut pentru spectacolul său de debut Premiul pentru Cea mai bună regie la Gala Absolvenţilor UNATC 2011, Premiul pentru regie la Festivalul de Teatru Independent „Undercloud“ București 2012 şi Premiul pentru regie la Festivalul de Teatru Scurt Oradea 2012. De asemenea, spectacolul său de la Teatrul Bu­landra a fost nominalizat în 2013 pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea.

Mihaela Michailov este dramaturg și critic de artele spectacolului. A obținut în 2007 premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului cu textul Complexul România, publicat de Maison Antoine Vitez, Paris. A scris textele Google țara mea!, regizat de Alexandra Badea la Teatrul Foarte Mic București, și prezentat în cadrul unor evenimente și festivaluri internaționale – Festival „Transversales, Nuit des auteurs”; Scène Nationale du Petit-Quevilly, Festival „Corps de Textes Europe”; Maison d’Europe et d’Orient, Paris, Festival „L’Europe des Théâtres”, „Mousson d’été à l’Abbaye des Prémontrés (Maison Européenne des Écritures Contemporaines”, Capete înfierbântate, regia David Schwartz, prezentat la HAU, Berlin, Sub Pământ, regia David Schwartz, Copii răi, regia Alexandru Mihăescu, prezentat la München în cadrul „Zilelor Culturii Române”, Familia Offline, regia Radu Apostol, prezentat la New York în cadrul „Eastern European Playwrights: Women Write The New” și la Karlsruhe în cadrul proiectului „Teatrul nou din România”. Textele Mihaelei Michailov sunt traduse în engleză, franceză, germană și maghiară.

A fost membru în juriile unor importante festivaluri de artele spectacolului din România și din străinătate. În prezent predă scriere dramatică la UNATC București.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508