Expoziția itinerantă „Europolis”, la MNLR

oct. 24th, 2013 | By | Category: Eveniment

Luni, 28 octombrie 2013, ora 14.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române (B-dul Dacia, nr. 12, sector 1, București) va avea loc vernisajul expoziției itinerante „Europolis”. Expoziţia evidențiază specificul multietnic și multicultural al Sulinei de la mijlocul sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX, aducând în prim-plan, prin intermediul hărţilor, documentelor și fotografiilor, aspecte privind arhitectura religioasă şi civilă (edificii publice și industriale, case particulare), viaţa social-urbană (familii, forme de socializare, stiluri de viată, presă locală), confesiunile religioase și învățământul. Expoziția încearcă să reconstitue ”lumea pestriță” și farmecul orașului-port de altădată, așa cum le-a surprins și scriitorul Jean Bart în celebrul său roman, „Europolis”, de la a cărui primă apariție s-au împlinit 80 de ani.

În expoziție se regăsesc fotografii și documente din colecția Jean Bart care fac parte din bogatul patrimoniu al Muzeului Naţional al Literaturii Române București.

Cu această ocazie, va fi promovat albumul „Europolis. Destinul unui oraș – titlul unui roman”, care a fost lansat pe 11 septembrie 2013, la Muzeul ”Farul din Sulina” și, ulterior,  la Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea.

Proiectului cultural EUROPOLIS este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Eveniment organizat de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană Galaţi a Arhivelor Naţionale și Biblioteca Orăşenească Sulina, în colaborare cu Rețeaua Națională a Muzeelor din România și Biroul Județean al Arhivelor Naționale Tulcea.

Număr de vizualizări :1036


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro