„Extremely Short Story Competition”, în premieră în Europa

oct. 4th, 2013 | By | Category: Postcard

De curând s-a lansat concursul „Extremely Short Story Competition”, primul concurs organizat în Europa care se adresează profesorilor non-nativi de limba engleză din întreaga lume. Provocarea constă în redactarea unui text de nici mai mult, nici mai puţin de 50 de cuvinte pe o temă legată de experienţa de profesor şi modul în care un profesor poate schimba cursul vieţii elevilor săi. Organizator: Centrul de învăţare a limbii engleze Shakespeare School București. Conceptul concursului a fost, inițial, implementat în Asia.

După încheierea competiţiei, textele câştigătoare vor fi incluse în două expoziţii, în Bucureşti la Shakespeare School şi în Dubai la Zayed University, aşadar vor primi recunoaştere internaţională. De asemenea, textele vor fi incluse într-o antologie online care să inspire profesorii din întreaga lume.
Câştigătorii vor primi ca premiu vouchere de participare la conferinţa internaţională Fischer a profesorilor de limba engleză, vouchere de participare la examenele Cambridge TKT – de metodică şi predare a limbii engleze, oferite de partenerul educaţional al concursului, British Council şi cursuri de training online ELT Advantage, oferite de sponsorul principal, Fischer International.
Premiile oferă celor mai creativi profesori o reală oportunitate de dezvoltare profesională. Toţi profesorii înscrişi în concurs primesc un certificat de participare pe care îl pot include în portofoliu. Bineînţeles, textele vor fi redactate în limba engleză, iar participanţii se pot înscrie în concurs pe site-ul www.shakespeare-school.ro până pe 15 decembrie 2013.
Jurizarea se face într-o primă etapă de către o echipă de profesori de la Shakespeare School, iar cele mai creative 30 de texte selectate vor intra în finală şi for fi evaluate de un juriu internaţional format din reprezentanţi ai Shakespeare School, Fischer International şi British Council şi chiar Peter Hassall, iniţiatorul proiectului.
Ideea organizării unui concurs pentru profesorii de engleză a venit după ce anul trecut Diana Graur, profesor Shakespeare School, a câştigat locul întâi la competiţia mondială de texte scurte organizată de Cambridge ESOL.

Număr de vizualizări :1109


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro