”Never Gonna Be The Same Again. Siria, o nouă față, o nouă artă”, ultima zi de vizitare
iul. 10th, 2013 | By admin | Category: EvenimentVineri, 12 iulie 2013, de la ora 19.00, la Make a Point (parterul fostei fabrici de textile Postăvăria Română din București), are loc finisajul expoziției ”Never be the same again. Siria, o nouă față, o nouă artă”. Acesta este al doilea proiect realizat de Make a Point cu și pentru creatorii vizuali sirieni, după „Ajută artiștii sirieni să lucreze mai departe! Design your Graphics in Syria”, proiect încă în desfășurare. Vernisajul expoziției a avut loc pe 27 iunie 2013, în cadrul Nopții Albe a Fotografiei. Expoziție realizată de Alma Cazacu, Mădălina Roșca, Miruna Stoicescu și Reem (Siria).
”În Turnul de Artă și în spațiul Make a Point, învăluit de întunericul care s-a statornicit în orașele Siriei, vizitatorul este invitat să își găsească singur drumul în expoziție și răspunsuri la întrebările pe care aceasta le ridică: ce s-a schimbat, și în ce măsură? Cum trăiește o familie obișnuită din Damasc? În ce fel s-a modificat expresia artistică în Siria?
Expoziția multimedială face apel la simțuri, iar prin instalație de sunet, imagini create în varii medii, și chiar miros, construiește contextul pentru declanșarea unui mecanism empatic.
Lucrările (graffiti – o formă de expresie fără tradiție în Siria, dar dezvoltată foarte mult în ultimii doi ani – fotografii, ilustrații, pictură) sunt adunate de la artiști Sirieni a căror anonimitate o păstram din rațiuni de siguranță.” (organizatorii)
Mai multe informații despre proiect găsiți pe:
http://makeapoint.us4.list-manage.com/track/click?u=8525b33d589aabfa4017bc06d&id=4f7a655851&e=eb33b6dc8d