”Oestridae Dominant” în cadrul ”Proiect 1900”

mai 28th, 2013 | By | Category: Eveniment

”Proiect 1990” realizat de Ioana Ciocan continuă, în perioada următoare, cu lucrarea ”Oestridae Dominant”, ce îi aparține sculptorului Ștefan Radu Crețu (n. 1983). Lucrarea este expusă de câteva zile pe soclul din Piața Presei Libere, făcând deja parte din realitatea celor care trec prin zona respectivă.
Oestridae Dominant este un parazit – hibrid și simbolizează sistemul politic- vermínă – din România. Oestridae, o specie de muscă, care trăiește sub pielea animalelor, se transformă, în viziunea lui Crețu, într-un aparat mecanic bine pus la punct, care, precum un elicopter, își supraveghează, de la altitudine, supușii pe care-i parazitează.
Ștefan Radu Crețu a absolvit Universitatea de Artă vizuală și Design din Cluj-Napoca și a participat la simpozioane de sculptură: European music and art festival, Mazieres de Touraine, Franța (2011), Ars et sequentia – Culture Festival, Monchenholzhausen, Germania (2011), Caravan of culture, Regionale !0, Festival of contemporary art, Austria (2010), Plastic Schmalkalden, International art symposium, Schmalkalden, Germania (2009) și a expus la 13th Toronto International Art Fair (Canada), București, Sibiu, Sângeorz Băi etc.
Proiect 1990 însumează o serie de evenimente ce au ca scop amplasarea unor lucrări de artă contemporană temporare pe soclul din Piaţa Presei, rămas liber încă din 1990. Iniţiatorul Proiect 1990 este Ioana Ciocan, asist. univ. dr. în cadrul Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, iar sculptura lui Ștefan Radu Crețu este cea de-a cincisprezecea lucrare expusă în cadrul Proiect 1990, de la demararea acestuia în 26 ianuarie 2010.
Ioana Ciocan militează pentru un muzeu al artei comuniste, unde speră să mute statuia lui Petru Groza și Leninul lui Boris Caragea, pe care deja le-a salvat din abandonul de la Mogoșoaia.
Detalii despre activitatea Proiect 1990 puteți să aflați la:
www.facebook.com/Proiect1990.IoanaCiocan sau la www.ioanaciocan.com
Proiect susținut de Fundația cultural umanitară Om bogat, om sărac-OBOS, Uniunea Artiștilor Plastici din România, și Pro-Mac-Modfloor.

Număr de vizualizări :1263


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro