La Contemporary Literature Press, sub auspiciile forurilor: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Republicii Irlanda, a apărut volumul “Musical Allusions in Finnegans Wake”, editat de C. George Sandulescu, redactat de Lidia Vianu. “Musical Allusions in Finnegans Wake” poate fi consultat şi descărcat din acest moment la adresa de internet: http://editura.mttlc.ro/sandulescu-musical-allusions.html
“Există multe nume de persoane în Finnegans Wake: ele au fost adunate în versiunea linearizată a volumului Third Census de Adaline Glasheen, de curând apărută la Contemporary Literature Press.
Găsim şi cântece în Finnegans Wake. Sunt şi ele la fel de multe la număr. Găsim titluri de cântece, un vers sau mai multe, un simplu cuvânt uneori, sau pur şi simplu o frântură de ritm pe care unii dintre cititori o recunosc. Pentru cei care nu recunosc singuri tot, publicăm acum un volum care inventariază, practic, toate trimiterile muzicale din cartea lui Joyce. Acest volum este o prelucrare şi o adăugire a cărţii Song in the Works of James Joyce, scrisă de J. C. Hodgart şi Mabel P. Worthington, publicată în 1959.
În mod sigur, cântecele duc la un înţeles — la mai multe înţelesuri simultane, de fapt. Finnegans Wake este clădit, în ultimă instanţă, tocmai pe legăturile multiple stabilite între cuvinte, uneori chiar între simple sunete, pe de o parte, şi, pe de altă parte, o multitudine de lucruri pe care nu reuşim să le numim.
Există însă o diferenţă între Musical Allusions in Finnegans Wake şi celelalte volume publicate de noi în seria Joyce Lexicography. Ea nu este greu de sesizat pentru acei cititori care ştiu că puţin a lipsit ca Joyce să devină cel mai mare tenor al Irlandei, şi că el a renunţat la muzică pentru a se dedica scrisului. Volumele de până acum explorau legăturile dintre un cuvânt şi alt cuvânt, fie că era vorba de nume de scriitori, sau de cuvinte din limbi diferite: ele se ocupau de sunetele vorbite. Hodgart şi Worthington aleg să trimită sunetul vorbit la muzică.
În mod cu totul surprinzător, spre deosebire de toate lexicoanele anterioare, lexiconul de faţă nu acordă nicio atenţie diferitelor limbi străine pe care Joyce le amestecă până ce ajunge la înţelesuri dintre cele mai neaşteptate. Apar unele cântece în latină, în franceză, în italiană sau germană, e drept, dar în cea mai mare parte a exemplelor avem de-a face cu limba engleză. Baladele, opereta, ariile de operă sunt mult mai uşor de identificat în Finnegans Wake decât orice altă trimitere. Hodgart şi Worthington sunt, din această cauză, greu de contrazis în majoritatea cazurilor. Urmărind atent citatele din textul original al lui James Joyce, observăm cu uşurinţă că autorul însuşi ne pregăteşte din vreme atunci când urmează un refren muzical: fie prin semne ale exclamării, fie prin cuvinte scrise cu litere cursive, ori alte procedee, pe care suntem siguri că le veţi descoperi uşor.
În general, Joyce nu ia niciodată cântece rar auzite. El alege „nursery rhymes”, melodii engleze arhicunoscute şi preluate masiv de cântăreţii americani de toate felurile, cântece italieneşti ori franţuzeşti de care e greu să nu fi auzit cineva şi pe care mulţi dintre noi le-am fredonat mecanic de multe ori. Am considerat că este util să dăm în carte trimiterile la versiunea lor cântată, care în ziua de azi se găseşte uşor pe Internet. Iată un lucru pe care Joyce nu l-a anticipat, şi anume faptul că vom ajunge să avem o invenţie mai subtilă decât radioul pe care-l asculta el nopţile. Această nouă invenţie — Internetul — adună la un loc toate cântecele pe care le-a cântat ori le-a auzit el vreodată.
Depinde de fiecare dintre noi ce şi cât înţelegem din aceste cântece. Cum scria Henry James în prefaţa la The Portrait of a Lady, care anunţa trecerea romanului la Modernism, fiecare vede cât poate să vadă, şi nu mai mult. Tot ce sperăm este că aceste trei volume despre prezenţa muzicii în Finnegans Wake vă vor face să doriţi să vedeţi mai mult. Ele vă vor ajuta să înţelegeţi de ce şi în ce mod a pus Joyce în cuvinte lucruri care ne privesc direct pe noi, cei care trăim azi, la aproape un veac şi jumătate de la naşterea lui.” – C. George Sandulescu şi Lidia Vianu
