“Un singur cer deasupra lor” de Ruxandra Cesereanu
apr. 7th, 2013 | By admin | Category: PostcardLa Editura Polirom, colecţia Fiction LTD, a apărut volumul “Un singur cer deasupra lor” de Ruxandra Cesereanu.
“Un roman-frescă despre transformările petrecute în România de la începuturile obsedantului deceniu comunist până după revoluţia din 1989, în care micile istorii ale unor oameni aflaţi de partea puterii comuniste sau împotriva ei sunt înglobate şi dau contur istoriei mari. Luptători în munţi, deportaţi, deţinuţi politici, opozanţi, disidenţi, frontierişti, revoluţionari, dar şi lideri ai Securităţii, preşedinţi de stat, torţionari, delatori şi multi alţii – victime şi opresori –, cu toţii trăiesc sub acelaşi cer, între 1945 şi 1991, limitele cronologice ale frescei epice la care autoarea a lucrat un deceniu. Ruxandra Cesereanu propune o sinteză narativă cu vieţi şi morţi controlate de o istorie colectivă violentă, asemănătoare lumii zugrăvite de Varlam Salamov în Povestiri din Kolima.” (editorii)
Număr de vizualizări :1165