“Realitatea şi umbra” de Andrei Cornea

mart. 15th, 2013 | By | Category: Carte in lucru

La Editura Humanitas, seria de autor “Andrei Cornea”, va apărea volumul “Realitatea şi umbra” de Andrei Cornea. “De blestemata „eterna reîntoarcere a asemănătorului“ mi-am dat seama cu acuitate când m-am apucat să-mi strâng articolele mai vechi şi mai noi, să le aleg, să le aşez într-o aproximativă ordine cronologică, spre a alcătui volumul de faţă. Din umbrele locale se compunea un peisaj variat; parcurse separat şi detaşat, lucrurile aparent se schimbau rapid, realitatea nu stătea în loc. Dar, vai, când articolele au fost clasate împreună, am văzut că eram cu toţii precum un om care, rătăcit în pădure, calcă neîncetat pe urmele propriilor paşi, ca într-un coşmar, incapabil să găsească drumul cel bun, ba chiar afundându-se din ce în ce mai rău! Ce-i de făcut? Ce ne lipseşte? Busola? Nordul? Şi cine să ne trezească din coşmarul „eternei reîntoarceri a asemănătorului“? Nu ştiu. Nu am un răspuns. Nu am decât întrebări, indignări, reacţii, poziţionări, disperări, replici, ironii şi, din când în când, speranţe. Adică, însumate, aceste micuţe „şaptezeci de umbre“… (Andrei CORNEA)

ANDREI CORNEA s-a născut în 1952. Licenţă în istoria şi teoria artei la Academia de Arte Frumoase (1976). Licenţă în filologie clasică la Universitatea din Bucureşti (1980). Doctorat în filologie clasică la Universitatea din Bucureşti (1994). Muzeograf la Muzeul Naţional de Artă (1976–1987). Cercetător la Insti tutul de Istorie a Artei (1987–1990), iar între 1990 şi 2006, la Institutul de Studii Orientale „Sergiu Al-George“. În prezent, profesor la Universitatea din Bucureşti.

Scrieri: De la portulan la vederea turistică (Sport-Turism, 1977); Primitivii picturii româneşti moderne (Meridiane, 1980);Forme artistice şi mentalităţi culturale în epoca romano-bizantină (Meridiane, 1988); Scriere şi oralitate în cultura antică(Cartea Românească, 1988; reed. Humanitas, 2006); Penumbra (Cartea Românească, 1991; reed. Polirom, 1998);Platon. Filozofie şi cenzură (Humanitas, 1995); Maşina de fabricat fantasme (Clavis, 1995); Turnirul khazar (Nemira, 1997; reed. Polirom, 2003); Cuvintelnic fără frontiere (Polirom, 2002); De la Şcoala din Atena la Şcoala de la Păltiniş (Humanitas, 2004);Când Socrate nu are dreptate (Humanitas, 2000; trad. fr. Les Presses de l’Université Laval, Canada); Noul, o veche poveste (Humanitas, 2008); Poveşti impertinente şi apocrife (Humanitas, 2009), O istorie a nefiinţei în filozofia greacă (Humanitas, 2010).
Traduceri: Platon (RepublicaPhilebosTheaitetos), Aristotel (MetafizicaDespre generare şi nimicire), Plo tin (Opere I-III).

Număr de vizualizări :1466


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro