Sâmbătă, 16 februarie 2012, de la ora 11.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, se va desfășura Campionatul poveștilor cu Ioana Nicolaie. Trei echipe își vor susține personajele preferate, iar copiii zglobii puși pe spus povești, pe desenat, pe imitat zmei, pinguini sau Cepelici vor câștiga laudele juriului, diplome și premiile oferite de Koh-I-Nor și Editura Humanitas.
Ioana Nicolaie (n. 1 iunie 1974, Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud) este o poetă din România. După absolvirea liceului „George Coșbuc” din Năsăud a devenit studentă la Facultatea de Litere a Universității din București, pe care a absolvit-o în anul 1997. În 1998 a terminat cursurile de masterat ale aceleiași facultăți. După absolvire a fost profesoară la Liceul „Dimitrie Leonida” din București, redactor la revista Tribuna învățămîntului, redactor la Editura Humanitas și redactor la ziarul Independent. A mai colaborat ca redactor la editurile Casa Radio, Polirom și Paralela 45. Este membră a Uniunii Scriitorilor.
A debutat editorial cu volumul de versuri „Poză retușată”, Editura Cartea Românească, 2000, în urma unui concurs de debut. A fost inclusă (cu numele Ioana Vlașin) în volumul colectiv Ferestre 98, Editura Aristarc, 1998 și în volumul experimental „40238 Tescani”, Editura Image, 1999, ambele nominalizate pentru premiile ASPRO. A apărut și în antologia Generația 2000, Editura Pontica 2004.
A mai publicat: „Nordul” (Editura Paralela 45, 2002). Volumul a fost nominalizat pentru premiul ASPRO; „Credința” (Editura Paralela 45, 2003). Volumul a fost nominalizat la Premiile Asociației Scriitorilor din București; „Cerul din burtă” (Editura Paralela 45, 2005); A scris textul albumului „București, metropolă europeană”, Editura Noi Media Print, 2005; „Cenotaf” (Editura Paralela 45, 2006); În 2007 a participat la volumul colectiv „Cartea cu bunici”, Editura Humanitas; „Aventurile lui Arik” (Corint Junior, 2008) – carte pentru copii; „O pasăre pe sîrmă” (roman, Polirom, 2008).