În perioada 26 ianuarie-22 februarie 2013, la Galeria librariei Cărturești, Timișoara, publicul poate vizita expoziţia de carte obiect „Umbra cărții – bibliotecă utopică” de Suzana Fântânariu-Baia.
„Este bine să ne reamintim şi să o spunem mereu, Suzana FÂNTÂNARIU este un ilustru reprezentant al artei vizuale contemporane româneşti, fără vârstă, artistă de mare prestigiu, polivalentă, care practică, cu multă implicare inventivă şi sensibilă, o artă bi- si tri-dimensională, dincolo de conveţii, nu arareori expresia exploratorie a unui dramatism existenţial tulburător sau, la cealată extremă, a unei melancolice visări.
Plăcerea unui joc major, cum este şi cel de acum, un fel de eliberare interioară, are în anii din urmă o densă consistenţă, fiind precedată de o excepţională recunoaştere internatională ca şi grafician, deci de o riguroasă şi extrem de competentă deservire a ceea ce, cu ataşata sa credinţă de distins profesionist-profesor, creator de şcoală şi protector a numeroşi discipoli, denumeşte pe drept „xilogravura matrice stilistică”.
„Umbra cărţii-biblioteca utopică”, o silenţioasă expoziţie de cărţi-obiect , acum la librăria Cărtureşti din Timişoara, înobilează locul, substituind cărţile uzuale cu subtile alcătuiri vizual-poematice, dispuse predominant pe pereţi ca nişte tablouri, sugestii de vis cu parfumuri şi fineţuri optic-nostalgice, în felul lor albume imaginare de familie şi de existenţe ale unor timpuri apuse, rezultate din compunerea simultaneistă a unor elemente de tip ready made şi trash art, cu discrete inserţii letriste sau trimiteri fotografice de epocă şi incluziuni picturale ataşate cu har tactil suprafeţelor, în contexte bi şi tridimensionale.
Cu un simţ afectiv special, nostalgic- intuitiv, cu sentimentul discret al revelaţiei incantatorii, artista sugerează istorii sentimentale şi lumi posibile, iluzoriu sau real trăite, interferate cu recunoscuta sa predispoziţie şi afinitate adiacentă pentru poezie şi text literar. Nu intâmplător, componentele care metamorfozează magic incinta de sus a librăriei, ceainăria, îndemnându-ne la visare şi utopice călătorii în trecut, se complementează, în accepţiunea inspirată a Suzanei Fântânariu, cu titluri poetice, cum sunt „Carte abandonată”, „Jurnal utopic”, „Carte celestă”, „Sângele altora”, „Carte rănită”, respectiv nenumărate alte denumiri similare, întregind o lume descinsă din intimitatea celei care ştie „ să reconstituie frumuseţea” prin recuperarea tandră a celor mai umile obiecte şi fragmente din spaţii şi locuri tranzitorii, neglijate sau chiar abandonate.
În ambianţa plăcută a unui spaţiu oarecum retro, suntem parcă îndemnaţi “să deschidem aceste cărţi” şi să căltorim, de ce nu, in visare, împreună cu “autoarea”. – Ciprian Radovan