De curând, la Editura Bren a apărut volumul de proză „Garnizoana Malamoc. Întâmplări din viaţa unui om care a trăit în vremuri năucitoare din punct de vedere istoric”, de Ştefan Dorgoşan. Acesta cuprinde o selecţie de texte publicate în reviste literare, hebdomadare şi periodice din presa centrală, sectorială şi locală, „Luceafărul”, „Literatorul”, „Suplimentul literar şi artistic al Scânteii tineretului” – SLAST, „Weekend –Tineretul liber”, „Bucureştiul literar şi artistic”, „ProSaeculum”, „Litere”, „Vatra veche”, „Mantaua lui Gogol”, culegeri, antologii şi postări pe internet (Biblioteca de proză a oraşului Bucureşti, Revista „Singur”) sau difuzate la radio („Consemnări”), incluse în romanele „Ascensiunea” 1989, „Camera roşie cu dragoste” 1992, „Călae” 2003, „Ofranda” 2005, „Caravana elefanţilor” 2005, „Pasagerul” 2008, „Sfinţii” 2011, „Profesoara de Maniere” 2011, sau în pregătire: „Storcătorul de cuvinte”, „CrashDay”, „Balada Mânzului Mutant”.
Secţiunea Opinii despre autor şi cărţile lui oferă informaţii inedite despre scriitorii Publius Ovidius Naso, Honoré de Balzac, Mihai Eminescu, Costache Negruzzi, Marin Preda, Fănuş Neagu. Confidenţe şi „reţete” din viaţa literară!
Fragmente din lucrări au fost citite cu prilejul unor festivaluri, cenacluri, cluburi, lecturi publice şi recitaluri.
„Opera prozatorului Ştefan Dorgoşan este o lucrare masivă. Este o construcţie, nu doar de carte, ci de ansamblu, pentru că modelează o lume pe care o transportă prin volumele domniei sale, cum transportă D.R. Popescu lumea lui proprie, inventată de el, un univers care îi aparţine şi al cărui Dumnezeu îi este. Este o lume pe care o ştim din Zola cu familia Rougon-Macquart, o ştim din Galsworthy cu saga Forsyte. Cărţile lui Ştefan Dorgoşan vorbesc despre o lume foarte complicată în aparenţă pentru că ea se construieşte cu nu puţine personaje, nu cu puţine întâmplări, nu cu puţine optici şi perspective, cu viziuni multiple asupra aceluiaşi obiect, aceleiaşi tematici sau mai multor tematici. Totul pare foarte complicat, foarte complex, pentru că este o construcţie! Dar lumea în aparenţă complicată devine simplă, limpede, pe măsură ce ne aşezăm cot la cot cu autorul şi urmărim evoluţiile. Dincolo de ficţiunea pe care o pretinde opera literară, întâmplările nu sunt făcături! Prozatorul scrie în perfectă cunoştinţă de cauză. Avem autentic, pagini întregi de viaţă! Nu poate fi de conceput, sau este foarte greu de conceput, un autor de asemenea anvergură şi de asemenea tip ca Dorgoşan, să născocească Întâmplările… într-un birou de scris sau în parc, la iarbă verde. Nu se poate! Este greu de conceput aşa ceva! Nevoia de autenticitate la o operă de asemenea întindere, de asemenea evoluţie, pentru că trebuie privită evoluţionist, este rostul într-o saga precum şi în Clanul Călae din decalogul deschis de Ascensiunea şi continuat până la Storcătorul de cuvinte! Acum, cu a noua carte, a ajuns la un stadiu de evoluţie avansat. A reconstituit o lume din mozaicuri fine, pe suprafeţe mici, consistente în semnificaţii. Mulţi vor lucruri comune, cuminţi, se sperie de provocări. Dar lucrurile cumsecade azi nu mai atrag.” – Emil Lungeanu, scriitor şi critic literar, secretar general al revistei „Literatorul”
„Garnizoana Malamoc nu este nici pe departe proză cazonă. Ci provocare! Avem aici o construcţie migăloasă, o redută îmbietoare în geometrie variabilă, cu capcane între cuvinte şi întâmplări, fapte brodate într-un fagure de personaje contradictorii, miere şi venin, distinct conturate prin replici axiomatice: fiecare trebuie să mestece şi gura lui ceva! Fie şi otravă. Realul şi ficţiunea se împreuneză, credincioase, într-un legământ etern, dar imediat şi fără scrupule sunt trădate cauze nobile prin firescul ancestral: oricât de bun ai fi azi, mâine eşti perimat! Tehnica, habitatul, confortul, cultura pun în cumpănă tăioasă omul (barda) şi (mama) natura: aţi răvăşit pământul! Primul trişează mistic, inconştient, jurând şi cerşind, cu lacrimi în ochi, dragostea Creatoare, incest oedipian care, firesc, neînscriindu-se disciplinat în canoanele şi regulamentele greoaie ale mişcării pietrelor, vieţuitoarelor, astrelor şi eterului, induce repulsie şi creează anomie, haos: în orice (r)evoluţie fiecare greşeală se repetă! Cercul se strânge, natura ne acoperă mizeriile. Nimic mai adevărat pentru că ideea este clepsidra în care cuvintele curg precum nisipul! Prizonieratul? O dulce libertate! Înţeleptul, din Garnizoană, spune: nu există şansa de a fugi de noi înşine! Acolo mă simt adevărat şi bine! Singurătatea, pentru că nu poate fi răstălmăcită, este punctul forte al discordiei şi dizgraţiei. Personajele lui Ştefan Dorgoşan, nefiind nici îngeri, nici sfinţi, nu tind spre perfecţiune, dar nici nu exagerează în orgolii. Împreună cu autorul, ele construiesc şi fortifică. Şi fac minuni!” – Rodian Drăgoi, poet
„Ne reîntâlnim, în această nouă apariţie editorială semnată Ştefan Dorgoşan, cu personaje (la loc de cinste bunicul Călae) şi locuri (canaralele şi falezele dobrogene) deja familiare, dar, mai ales, cu Povestitorul ce spune poveşti de cartier de demult, din vremea copilăriei sale, reconstituite din cioburi de memorie aduse la lumină dintre straturile de amintiri, sau chiar de foarte de demult, de pe vremea lui Decebal şi a lui Deceneu, reconstituite din cioburi, resturi metalice, lemne putrede scoase dintre straturile de argile din siturile Constanţei. Obiectelor descoperite le făceam un story, ne avertizează Povestitorul, la fel şi amintirilor, adăugăm noi! Amintirile din casa cu şobolani (pitorească evocare a străzii Vântului, cea mai îngustă arteră din vechiul şi mereu actualul Tomis) stau alături de cele trei Poveşti de cartier (câţi se mai încumetă azi la a scrie proză istorică?), în vreme ce poveştile actuale, de la Golden Blitz, apar din straturile de mizerie morală în care pare a se scufunda iremediabil societatea românească şi împotriva căreia Ştefan Dorgoşan crede că poate lupta cu scrisul. Garnizoana Malamoc e un cuib de cuci autohton, deasupra căruia ne poartă în zbor prozatorul, încrezător în armele sale.” – Rodica Lăzărescu, publicist, secretar general de redacţie al revistei „PRO SAECULUM”
