“Eu, Nietzscheanul” de Mihail Soare

ian. 8th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

De curând, la Editura Rawex Coms a apărut volumul “Eu, Nietzscheanul” de Mihail Soare.

“Dacă un călător debarcat aici din lumi îndepărtate şi-ar publica impresiile despre popasul pe minunata noastră Planetă Albastră („păcat numai că e locuită”), cred că reportajul său ar coincide cu paginile de faţă * destul cât să i se cuvină şi lui Mihail Soare ceva drepturi de autor. Căci la drept vorbind, ce altceva a fost apariţia acestui fantomatic pribeag cu paşaport parnasian emis abia târziu (debutul cu Înger de prisos datând din 2007) dacă nu o întâlnire de gradul trei ? Pe „gentilomul neasemenea” al lirei, blazonul îl desemnează nu doar „singur printre poeţi” ca pe Sorescu, ci străin printre oameni în genere, cărora li se prezintă printr-o ghicitoare precum testul dat fariseilor cu paradoxul descendenţei din David : „Dacă sunt, eu ce sunt/ un mărunt/ amănunt/ un mereu doar secund/ dumnezei înjurând/ ori vreun geamăt imund/ ăsta sunt, asta sunt ?//…// Dacă sunt, cine sunt / vreun cuvânt / de nesfânt/ vreun Pascal fredonând/ în swahili, vreun rând/ vreun temei de mormânt/ dacă sunt, de ce sunt ?” Insistenţa autoportretistică nu este însă pentru acest pustnic vreun exerciţiu de apropiere faţă de semeni, ci invers, o tehnică perspectivistă de disociere „eu-voi” asemeni  electricităţii care, trecând prin apă, separă hidrogenul de oxigen. În raport cu prozaica şi ostila lume umană, el apare astfel monstruos ca un Gregor Samsa („M-am întrebat mereu de ce-am trei ochi/de trei culori, de ce am părul verde,/sângele-albastru, oare ce deochi/ mă însoţeşte umbră şi mă pierde”), oglindire perfect explicabilă câtă vreme „poezia este eşecul realităţii”. Şi nu e oare această imagine răsturnată tocmai Trista Figură a oricărui  autentic luptător cu condeiul împotriva morilor de vânt ? Cert e că enciclopedismul dezinvolt şi uluitoarea inventivitate a scriiturii lui Mihail Soare oferă un spectacol lexical de zile mari, de care doar un acrobat virtuoz deghizat în clown este în stare. Elevaţia acestui autor cu nume parcă predestinat (Luceafărul poeziei româneşti nu e cumva, el însuşi, un soare pe nume Mihail ?) face să apară, prin contrast, cu atât mai joasă actuala critică literară ce pregetă încă să-i salute răsăritul. Şi când altcândva se trece cu vederea soarele mai abitir decât în timpul nopţii ? Întunericul medieval de care au parte azi strălucite condeie de acest fel l-ar fi făcut pe Nietzsche, dascălul stingherului poet, să nu mai predice nici măcar dânsul că “noaptea e şi ea un soare”. (Emil Lungeanu)

Număr de vizualizări :1765


One Comment to ““Eu, Nietzscheanul” de Mihail Soare”

  1. Daniela Alexandrescu spune:

    Mulţumim de veste, Emil Lungeanu nu greşeşte deloc : într-adevăr, un condei strălucit ! De neînţeles, atât discreţia autorului, dar mai ales a criticii…

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro