“Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii” de Gabriel Andreescu

ian. 13th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Polirom, în colecţia “PLURAL M”, a apărut volumul “Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii” de Gabriel Andreescu.

“O categorie până la urmă marginală în sistemul de control al statului totalitar, informatorii Securităţii au ajuns să poarte în ochii multora principala vină pentru abuzurile comise în cei 45 de ani de comunism românesc. Mai mult, autorii unor acţiuni condamnabile par să trezească un interes minor, în timp ce acuzaţiile se îndreaptă, paradoxal, spre unele dintre victimele aparatului represiv. În urma studiului a sute de dosare din Arhivele Securităţii, Gabriel Andreescu încearcă să arate cât adevăr şi câtă manipulare sunt în acuzaţiile aduse unor bine-cunoscuţi oameni de cultură români, ale căror cazuri au constituit de multe ori subiect de polemică aprinsă. Volumul său oferă cititorului asaltat de informaţii contradictorii, care discreditează procesul deconspirării, o cheie de interpretare a unor personaje şi situaţii controversate.” (editorii)

Număr de vizualizări :1060


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro