„Înfruntând viața” de Vasile Adamescu, lansat la Turda

dec. 7th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Sâmbătă, 8 decembrie 2012, la Turda, se lansează cartea autobiografică “Înfruntând viața” a profesorului Vasile Adamescu, publicată la Editura Boema. Un proiect al Clubului Rotary Turda.

„Vasile Adamescu s-a născut în anul 1944 într-o comună dunăreană. Nimic nu prevestea atunci urgia care avea să se abată asupra micuțului: rămâne fără mamă la numai 2 ani iar la puțin timp după aceea se îmbolnăvește de meningoencefalită. Boala cruntă îl lasă orb, surd și mut.

Inteligent și cu o ambiție de nezdruncinat, Vasile Adamescu a reușit, cu ajutorul unor deosebiți oameni-educatori, să treacă ʽdincolo de netrecutʼ. A terminat cursurile gimnaziale și liceale cu note excepționale, iar apoi a urmat Facultatea de pedagogie – secția Psihopedagogie specială, devenind profesor pentru copii cu dublă deficiență senzorială.

Cunoaște 5 limbi străine, a participat la congrese internaționale, sculptează și, deși este pensionar după 29 de ani de profesorat, Vasile Adamescu încă lucrează, la școală sau în atelierul său, cu copiii cu deficiențe de vedere: îi învață să se exprime simțind și modelând lutul.

„Dacă aș putea să văd un minut, aș vrea să văd chipurile oamenilor“ mărturisește domnul profesor Adamescu.

“Înfruntând viața” este jurnalul ʽsupraomuluiʼ, cum îl numesc toți cei care îl cunosc. În lume, există numai 20 de cazuri similare. În România, profesorul Vasile Adamescu este singurul.

“Înfruntând viața” – o lecție și o inspirație.”

Cristina Poterășoiu

Număr de vizualizări :3867


5 Comments to “„Înfruntând viața” de Vasile Adamescu, lansat la Turda”

  1. Nadia Ali spune:

    Merita citita cartea. Un om extraordinar care ne face sa apreciem viata la adevarata ei valoare

  2. nico spune:

    Buna ziua!!as vrea sa cumpar si eu cartea lui Vasile Adamescu Infruntand viata.Va rog sa ma ajutati !multumesc mult!1

  3. Cristina Poterasoiu spune:

    Joi 4 aprilie, ora 18.00, la Parlament – sala Constntin Brâncuși va avea loc lansarea la Bucuresti a cartii Infruntand viata scrisa de dl. profesor Vasile Adamescu.

  4. Bogdan spune:

    Buna ziua,
    Ma intereseaza sa cumpar aceasta carte, dar nu dau de ea in librarii.
    Are cineva vreo sugestie despre cum se poate gasi cartea domnului Adamescu?

    Multumesc.

  5. Viorel spune:

    Pentru a intra in posesia cartii, scrieti ne la adresa micuvioreldumitru@yahoo.com sau telefonand la 0741504126

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro