Marţi, 27 noiembrie 2012, ora 14:00, la Librăria Mihail Sadoveanu (Bucureşti), va avea oc lansarea volumului “Învaţă-mă să trăiesc” de Madeleine Davidsohn, Editura Vremea. La eveniment vor vorb autoarea şi Silvia Colgescu, director al Editurii Vremea.
„Ani de zile m-a urmărit ideea că trebuie să scriu acest roman. Despre holocaust şi ororile acelei perioade există nenumărate cărţi. Reintegrarea supravieţuitorilor în societatea din care au fost alungaţi, ostracizaţi, condamnaţi la moarte, de fapt o problemă la fel de majoră, a fost abordată mult mai puţin în literatura actuală.
Romanul Învaţă-mă să trăiesc îşi propune tocmai această temă.
Aron, personajul acestei cărţi, reuşeşte să găsească undeva, în străfundul sufletului său, puterea de a-şi încropi din cioburile unei existenţe care părea fără sens şi fără speranţe un nou viitor .
Pe măsură ce lucrurile încep să intre pe făgaşul normal, stafiile trecutului par să se îndepărteze, astfel că primăvara va reînnoi nu doar natura, ci şi inima sa greu lovită.” (autoarea)