“Emaus” de Alessandro Baricco

oct. 10th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Humanitas Fiction, în colecţia “Raftul Denisei”, va apărea volumul “Emaus” de Alessandro Baricco, în traducerea Gabrielei Lungu. Romanele lui Alessandro Baricco sunt traduse în peste douăzeci de limbi.

După Castele de furie, în „Raftul Denisei“, un nou roman al lui Alessandro Baricco, un roman al adolescenţei frământate de întrebările esenţiale ale existenţei, al intrării dureroase în lumea adulţilor. Foarte apreciat şi de publicul tânăr, Emaus a apărut în Italia în noiembrie 2009, în 250 000 de exemplare, un prim tiraj epuizat în zece zile de la publicare. Episodul din Evanghelia după Luca al celor doi ucenici care-l întâlnesc în drumul lor spre Emaus pe Isus înviat, dar nu-l recunosc, este emblematic pentru perplexitatea eroilor adolescenţi ai romanului lui Baricco: „Ne place cât de simplă şi de liniară este povestea. Şi cât de real e totul, fără înflorituri. Cunoaştem începutul lucrurilor şi apoi primim sfârşitul, dar ne lipseşte mereu sufletul lor. Suntem nu auroră, ci epilog, o perenă descoperire tardivă“.

Număr de vizualizări :994


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro