Irina Margareta Nistor dă viață personajului Mătușa Polly din filmul „Tom Sawyer”

sept. 10th, 2012 | By | Category: Eveniment

Parada Film va lansa în această toamnă, în cinematografele din România, lungmetrajul “Tom Sawyer” în regia lui Hermine Huntgeburth. Ecranizare a romanului “Aventurile lui Tom Sawyer” scris de Mark Twain, filmul va avea premiera pe 12 octombrie 2012. Irina Margareta Nistor, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți critici de film din România, dă viață personajului Mătușa Polly în campania de promovare a filmului “Tom Sawyer”.

Odată cu lansarea în cinematografe, compania de distribuție lansează o campanie inedită de promovare a filmului. Nume sonore din lumea culturală, showbiz, media, social media dau viață personajelor din Tom Sawyer într-un proiect marca Parada Film. Campania a fost lansată săptămâna trecută de vedeta de televiziune Gianina Corondan.

Peste 20 de personalități și-au unit forțele pentru a promova unul dintre cele mai iubite personaje ale copilăriei: Tom Sawyer. Îmbrăcate în haine inspirate din filmul care va rula în această toamnă și în cinematografele din România,  shooting-ul a durat o lună de zile și a fost realizat de artistul fotograf Dan Pierșinaru în Studio 2 iar artwork-ul a fost realizat de designerul Alexandru Nimurad.

Pelicula “Tom Sawyer”, filmată parțial în România timp de patru săptămâni, a rulat deja în țări precum Germania, Franța, Rusia și s-a bucurat de succes în rândul spectatorilor de toate vârstele. Din distribuția filmului fac parte tinerii actori Louis Hofmann (Tom Sawyer), Leon Seidel (Huckleberry Finn), dar și celebrii actori germani Heike Makatsch (Mătușa Polly), Benno Fürmann (Joe Indianul), Joachim Król (Muff Potter).

Număr de vizualizări :1115


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro