“Valorile românilor azi”, dezbatere la Clubul Ţărnanului cu Mirel Palada şi Vintilă Mihăilescu

sept. 17th, 2012 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 18 septembrie 2012, la ora 16:00, în Clubul Țăranului (Muzeul Național al Țăranului Român, Bucureşti) va avea loc dezbaterea “Valorile românilor azi”. Conferențiază: autorul Mirel Palada și îndrumătorul științific al lucrării Vintilă Mihăilescu. Moderează dezbaterile: Iulian Comănescu, Ioana Avădani și Florin Dumitrescu.

Se întorc românii la origini? În epoca nivelării globale, sunt ei dornici să își redescopere valorile? Dar, în fond, care valori?

Un recensământ al valorilor românești a fost realizat de către CCSB în cadrul campaniei „E timpul românilor”, inițiată de Intact Media Group și Muzeul Național al Țăranului Român, sub forma unui amplu studiu sociologic.

După cum notează realizatorul său, sociologul Mirel Palada, miza cercetării „Valorile românilor azi” a fost de a „identifica elementele distincte din imaginarul colectiv în privința valorilor împărtășite de români”. Studiul surprinde un moment de inflexiune istorică, spune autorul: „Dupǎ turbulenții ani 90, în care [trecutul] a fost predominant demonizat, în zilele noastre suntem martorii unei evidente revalorizări pozitive a trecutului.”

Rezultatele studiului vor fi prezentate în cadrul conferinței Valorile românilor azi, organizată de The Industry – revistă de media – marți, 18 septembrie, la ora 16:00, în Clubul Țăranului.

Număr de vizualizări :1012


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro