“Preţul corect” de Constanţa Roşoiu

sept. 17th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Cartea Românească va apărea romanul “Preţul corect” de Constanţa Roşoiu. Volumul a fost  premiat la Concursul de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din România, ediţia 2012.
„Tonalitatea resemnat-ironică a povestirilor Constanţei Roşoiu, condiţionată decisiv de culoarea locală (se întâmplă în România profundă şi eternă), necondiţionată de artificii-imixtiuni paralite-rare, o face să sară din norma colegilor de generaţie, prozatori sau poeţi. O lume morometiană însufleţită de personaje aflate-n aşteptarea unui vânt prielnic al destinului, prizoniere cel mai adesea în propria poveste şi reţea de determinări care atenuează gesturile de revoltă, ne aminteşte că viaţa este aşa cum ne-a fost dată, nu cum o plănuim sau ne-ar plăcea să fie. Plăcerea merge mână-n mână cu durerea, aşa încât se cuvine să ne bucurăm de învăţăturile aspre ale vieţii însuşindu-ni-le, fie ele şi convertite în literatură, pentru a dobândi acea înţelepciune a inimii care garantează virtuţile estetice. Drama omenescului frizând umanitatea, plus o smerenie asumată pas cu pas, ca o necesară povară eliberatoare, sunt datele originalităţii acestui volum de debut.” (Radu Aldulescu)

Număr de vizualizări :1066


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro