Ioana Revnic, „Dresură de lei”, prefaţă de Vitalie Ciobanu, Ed. Curtea Veche, 2011
apr. 30th, 2012 | By admin | Category: No comment
Ioana Revnic: Ne puteţi da un exemplu de prejudecăţi „bune” pe care le aveţi?
Ioana Pârvulescu: Da. Am prejudecata că există un soi de armonie imanentă a vieţii, o rimă interioară care face ca orice acţiune, faptă, gest să-şi conţină automat (fie pe loc, fie în timp) plata şi răsplata. Altfel spus, totul se plăteşte în viaţă şi totul se răsplăteşte. Spun că e o prejudecată pentru că n-o pot dovedi şi o mulţime de oameni o să vă pomenească excepţii, să zicem tirani care au murit în patul lor etc.
Dar eu cred că noţiunea de pedeapsă e mai subtilă decît ne închipuim noi, nu înseamnă nici o bătaie la fund, nici pedeapsa capitală, să zicem. Cred că aşa cum nu înţelegem viaţa însăşi – veşnicele 
„de unde venim” şi „unde ne ducem” – nu putem înţelege pe deplin nici răsplata binelui şi pedeapsa răului. Dar dacă greşesc, cred că, la fel ca în cazul pariului zis al lui Pascal, cîştigă oricum cel care gîndeşte aşa. Cel puţin doarme liniştit noaptea.
Daniel Cristea-Enache
Număr de vizualizări :2780
Ceea ce doamna Pârvulescu numește o ”prejudecată” a domniei sale (pe care, în plus, crede că n-o poate dovedi) este, de fapt, pentru milioane și miliarde de oameni care au trăit și trăiesc pe Pământ, o presimțire, o intuiție, poate o revelație sau, cel mai adesea, o certitudine verificată în cele mai umile manifestări ale cotidianului.
Da, Universul este armonios (ea,”viața”, nu e decât o manifestare măruntă a, să spunem, dinamicii universale) și deviațiile de la legile sale sunt rectificate permanent. Totul este verificat și cântărit continuu, compensat, eliminat sau păstrat în masura în care corespunde sau nu armoniei întregului. Religiile – mai cunoscute în spațiul nostru cultural fiind creștinismul și, să zicem, budismul – s-au preocupat să transforme în pre-judecată, uneori chiar intr-o formă de superstiție, un fenomen natural care decurge din implacabila manifestare a legilor Universului. Pentru creștinul credincios, tiranul care moare în patul său ajunge indubitabil în Iad, unde va fierbe în cazanul cu smoală o eternitate și va plătit înmiit pentru crimele sale. Pentru budistul convins, există kharma și același individ crud și violent va reveni după moartea aparent liniștită sub o formă în care va plăti, din păcate fără să-și mai amintească de ce, pentru tot răul care l-a făcut altora, va fi un vieme, o broască râioasă sau, mai rău, un sclav, tratat de semeni în cel mai mai cumplit posibil. Foarte probabil însă că în realitate lucrurile stau puțin altfel( adică mult mai rău) decât spun religiile, căci astfel de ”consecințe”, e drept, sunt greu de dovedit, fiindcă nimeni nu a revenit din moarte pentru a povesti cum decurg lucrurile și ele pot convinge (prin speriere) îndeobște ”oamenii buni”, care oricum n-aveau de gând să pună cu bună știință în practică cine știe ce fapte reprobabile.
Vestea care însă ar trebui să fie cu adevărat terifiantă și să cutremure omenirea este că, o spun chiar și oamenii de știință, nu numai ”acțiunile, faptele și gesturile”contează și sunt întotdeauna plătite/ răsplătite, ci și gândurile care, se pare, au o fomă cât se poate de materială, deși insesizabilă simțurilor umane obișnuite, și vorbele, ce sunt deseori exact la fel de importante precum acțiunile sau gesturile.
Dacă marii criminali și răufăcători prin fapte sunt relativ rari sau există într-un număr relativ restrâns într- anumită epocă istorică, gânditori ai răului, mărunți ticăloși neprofesioniști și vicioși inconștienți, plini de drăgălășenie , precum și emițători neobosiți de stupidități – mai mult sau mai puțin frumos ambalate – suntem mai toți. 🙂