„Târgul de Florii”, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

apr. 4th, 2012 | By | Category: Eveniment

De vineri, 6 aprilie, până duminică, 8 aprilie 2012, meşteri din toate zonele ţării vin, ca în fiecare an, să sărbătorească Floriile la Muzeul Ţăranului. Olari, fierari, cioplitori, cojocari, cofetari, pielari, rudari, iconari, dar şi ţesătoare, împletitoare, încondeietoare aduc la Târgul de Florii de la MŢR: ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat.

Publicul poate participa la: demonstraţii de încondeiat ouă, atelier de legătorie cu Răzvan Supuran, atelier de design pentru copii de 5-10 ani, realizat de Institutul IKEDOO, muzică pe tot parcursul târgului – meşteri instrumentişti vor oferi microrecitaluri la nai, fluier, ocarină, cimpoi şi caval, teatru de animaţie pentru copii – sâmbătă, 7 aprilie, ora 12, la Clubul Țăranului, Trupa de teatru Tropăiele a MŢR va prezenta piesa Păţaniile lui Păcală.

„În duminica de Florii, oamenii au voie să mănânce peşte. Merg la biserică ducând flori şi se întorc ducând mâţişori de salcie. Ating cu salcia copiii, vitele din gospodărie şi o pun la icoană: peste an ea capătă tot felul de întrebuinţări. Tot acum sunt fierte buruienile care vor fi folosite la vopsirea ouălor. Cum este vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşte. Sunt locuri unde în această zi oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească (încărunţească) la fel ca pomii aflaţi în floare. În alte părţi se spală pe cap tocmai în această zi, dar cu apă în care au fiert busuioc şi fire de la canafii unui prapor care a fost purtat la o înmormântare de fată mare. Ca să fie de folos părului, să-l facă să strălucească de sănătate, apa trebuie vărsată la rădăcina unui păr”. (Ghidul sărbătorilor româneşti, de Irina Nicolau)

Număr de vizualizări :1219


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro