Andrei Dosa (n. 1985) a debutat în anul 2011, cu volumul de poeme „Când va veni ceea ce este desăvârşit”, Editura Tracus Arte, pentru care a obţinut una dintre cele mai importante distincţii care se acordă unui debutant, Premiul Naţional „Mihai Eminescu” – Opera Prima. Juriul de acordare a premiilor a fost format din criticii literari Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Daniel Cristea-Enache, Andrei Terian şi Vasile Spiridon. Acest premiu a fost acordat ex-aequo, cel de-al doilea laureat fiind Crista Bilciu, pentru volumul „Poema desnuda”, Editura Cartea Românească. Andra Rotaru a dialogat cu autorul despre acest volum, iar interviul este preluat din revista Hyperion, cel mai recent număr.
De curând, ai obţinut unul dintre cele mai importante premii care se acordă unui debutant, Premiul Naţional Mihai Eminescu – Opera Prima, la Botoşani. Contează aceste confirmări imediate? Premiul a fost acordat ex-aequo, aceeaşi distincţie primind-o şi Crista Bilciu, pentru volumul „Poema desnuda”, Cartea Românească. Cum ţi se pare alegerea juriului, cum ţi se pare cartea Cristei?
Premiul ar trebui să-ţi aducă mai multă vizibilitate, cel puţin aşa se vehiculează pe la noi, şi aşa se întâmplă cu cei care câştigă premii importante în străinătate. În afară de acest aspect, aşa cum am afirmat şi pe scena teatrului din Botoşani, genul ăsta de confirmări reprezintă un impuls pentru a-mi continua proiectele literare.
E o alegere bună în ceea ce mă priveşte, pot să zic că nu e? În ceea ce o priveşte pe Crista nu mă pot pronunţa, pentru că nu i-am citit cartea.
În unele poeme din volumul „Când va veni ceea ce este desăvârşit”, Editura Tracus Arte, prezenţele umane se substituie – după episoade pregnante în care sunt în prim plan , iar detaliile iau locul central.
Poate că detaliile sunt încărcate cu sens, uneori capătă chiar valenţe magice, dar ele nu fac decât să graviteze în jurul prezenţelor umane, nu le iau locul. Cred că termenul nu este adecvat aici. Aş dori să fac o paralelă cu lucrările graficianului H.R. Giger, a cărui viziune o împărtăşesc, mai ales în a doua parte a cărţii. La el, fiinţele nu sunt substituite de obiecte, ci devin parte organică a trupului lor, le condiţionează existenţa. Biomecanoizii sunt apăsaţi de o menghină încastrată în pământ, o ţeavă de eşapament le traversează viscerele, coloana lor vertebrală este formată din fire electrice şi piese metalice. Dar toate aceste aspecte, fie că folosim termenul de substituire sau de simbioză, încearcă să exprime în poeziile mele înstrăinarea şi mecanizarea fiinţei umane.
Există o prezenţă maternă repetitivă în poeme. „busola va arăta întodeauna spre mama”?
Prima parte a cărţii abordează tema familiei. N-am stat să număr în câte poeme apare figura maternă şi în câte cea paternă, dar eu cred că lucrurile sunt destul de echilibrate. Fragmentul pe care l-ai citat mai sus se referă la dorinţa personajului de a avea o familie funcţională.
Din cel care vizualizează şi percepe ceea ce se întâmplă în jur, personajul poematic devine uneori retractil cu pornirile sale cele mai acute şi sincere.
Pentru mine (şi aici mă delimitez clar de personaj), acut şi sincer înseamnă să sparg o trăire în momente foarte mici, pe care apoi le analizez. La fel fac şi cu emoţiile. Încerc să văd ce e în spatele lor, care este mecanismul, angrenajul prin care ele se pun în mişcare, întârziind astfel să le numesc. Charles Olson se considera un arheolog al dimineţii. Am încercat să fac ceva asemănător în unele poeme din volum. Înainte de a ”afecta” limbajul, emoţiile puternice afectează spaţiul şi percepţia. Pe de altă parte, personajul disimulează pentru a nu-şi arăta vulnerabilitatea. Este un mod de discurs larg răspândit în zilele noastre. Nu poţi să-i spui cuiva direct: ”Te iubesc!” O să râdă de tine. Atunci, bietul băiat îndrăgostit va fi nevoit să-şi pună la bătaie întreaga capacitate de convingere de care dispune. Literatura se rezumă până la urmă la capacitatea de a-l convinge pe cititor. Toţi marii scriitori erau înzestraţi cu o capacitate de convingere ieşită din comun.
Maturizarea apare din obişnuinţe pe care personajul le conştientizează la un moment dat: „şi dacă toate astea n-au contat/ atâta timp/ acum au puterea unui preinfarct”
Maturizarea vine odată cu diminuarea forţelor vitale, cred eu. Nimeni nu se va gândi că trebuie să renunţe la un stil de viaţă decât abia atunci când va simţi că acesta îl oboseşte. Şi copilăria e un stil de viaţă. La un moment dat oboseşti să fii copil şi se produce o comutare a vitalităţii. De la acţiune/ joacă vitalitatea ta se concentrează pe observare. Totul este posibil, atâta timp cât nu intervine un colaps al pieţei imobiliare. Apoi devii mai cumpătat sau ceva de genul ăsta.
Care este rolul „google-ului” în dezvoltarea personajului tău?
Google este un fel de tată-surogat, pe care personajul meu l-a primit cadou de la tatăl natural ca să nu mai fie bătut la cap cu atâtea întrebări mai mult sau mai puţin inteligente. Scăpat de griji, tatăl natural al personajului este dispus să plătească curentul şi abonamentul la internet până la adânci bătrâneţi în semn de recunoştinţă faţă de simpaticul motorul de căutăre.
În unele poeme se aude şi o voce revoltat-socială. Care sunt cadrele sociale în care s-a dezvoltat personajul, limitele şi cunoştinţele sale despre ceva mai rău sau mai bun?
Cunoştinţele sale despre ceva mai rău vin din faptul că este prins între ”aripile uşei rotative” care într-un fel îl protejează şi îl rup atât de cadrul familial cât şi de cadrul social mai vast, al întreprinderii. Amânarea ieşirii de acolo înseamnă de fapt amânarea vieţii, ridicarea unui spaţiu de trecere creat artificial la rangul de spaţiu vital. Trebuie el să accepte caracterul nomad al corporaţiilor, să poarte povara unei întregi generaţii care îşi neagă vina pentru felul în care arată societatea astăzi? Răul vine din exterior, odată cu procedurile absurde care i se impun, rapoartele pe care trebuie să le completeze şi să le predea zilnic nu fac decât să îi provoace nişte reacţii anarhiste sau de frondă. Aici se întâlneşte şi se manifestă răul exterior cu cel impus din afară. Ca să-l parafrazez pe Palahniuk, dacă eşti bărbat, creştin şi trăieşti în România, tatăl tău este propria reprezentare a lui Dumnezeu. Firmele şi corporaţiile sunt tot o reprezentare a Lui, iar personajul meu îşi dă seama încetul cu încetul că absenţa tatălui a făcut loc unui tată mult mai greu de mulţumit, căruia cu greu poţi să-i mai atragi atenţia sau să-l impresionezi, un tată impersonal, care la prima vedere părea plin de culoare, tânăr şi curajos şi semăna cu bărbaţii din reclame, cu cowboy-ul din Marlboro, un tată care s-a dovedit a fi de faţadă, pentru că în spatele lui se ascunde Fabrica.
Titlul volumului este dat de versuri din volum. Cum a fost procesul de alegere a sa?
Încă de când am scris poezia ”Când va veni ceea ce este desăvârşit, ceea ce este în parte va dispărea”, în septembrie 2010, am ştiut că acesta va fi şi titlul volumul. Până la urmă am decis să folosesc prima parte a titlului pentru a da titlul volumului, iar cea de a doua parte pentru a da titlul celei de a treia părţi a cărţii. Asta e o găselniţă prin care am reuşit să îi confer volumului o anumită rotunjime.
Are sau a avut Braşovul vreo influenţă asupra ta, ca scriitor? Există aşa zisa literatură „periferică” care ia tot mai des cu asalt centrul?
La sfârşitul anului 2007, am avut ocazia să particip la un atelier de scriere creatoare iniţiat de grupul Lumina de Avarie din Braşov, condus de poetul Daniel Puia-Dumitrescu, un fost student al lui Alexandru Muşina. De atunci am luat parte în fiecare săptămână la întâlnirile acestui grup, unde se făceau exerciţii de scriere creatoare asemănătoare cu cele propuse de Alexandru Muşina şi de alţi profesori în cadrul masterului de Inovare Culturală (care se numea cândva de scriere creatoare) din Braşov. În 2009, la insistenţele mai multor profesori care predau la acest master, am decis să urmez şi eu aceste cursuri. Recomand oricărui începător într-ale scrisului acest master.
Nu ştiu despre ce periferie vorbeşti. Nu e suficient că literatura română este considerată una de periferie? Clasificările şi etichetele astea nu ajută la nimic. Ar trebui să renunţăm la complexele noastre de marginali şi să ne vedem de treabă. E un consum inutil de energie să încerci să te afirmi într-un aşa-zis ”centru”.
[…] căpăta nenumărate impulsuri în direcţia cea bună. Câteva interviuri cu autorul, de exemplu acesta, o să-ţi răspundă la câteva întrebări, o să-ţi confirme nişte intuiţii care-o să-ţi […]
[…] căpăta nenumărate impulsuri în direcţia cea bună. Câteva interviuri cu autorul, de exempluacesta, o să-ţi răspundă la câteva întrebări, o să-ţi confirme nişte intuiţii care-o să-ţi […]
[…] căpăta nenumărate impulsuri în direcţia cea bună. Câteva interviuri cu autorul, de exemplu acesta, o să-ţi răspundă la câteva întrebări, o să-ţi confirme nişte intuiţii care-o să-ţi […]
[…] căpăta nenumărate impulsuri în direcţia cea bună. Câteva interviuri cu autorul, de exempluacesta, o să-ţi răspundă la câteva întrebări, o să-ţi confirme nişte intuiţii care-o să-ţi […]