Marius Ianuş conferenţiază pe tema „De la fracturism la Dumnezeu”, la Suceava

mart. 9th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 14 martie 2012, ora 16:00, sub auspiciile Festivalului Primăvara Poeţilor, în cadrul programului „Conferinţele Bibliotecii”, la Biblioteca Bucovinei – Consiliul Judeţean Suceava va avea loc o conferinţă susţinută de Marius Ianuş, intitulată „De la fracturism la Dumnezeu”. Cu aceeaşi ocazie, va fi lansată şi cea mai recentă carte a sa, intitulată „O noapte şi o dimineaţă”, Editura Garafina, 2011. Autorul va susţine o lectură publică şi va oferi autografe.

“O poezie care sugerează un rău acut de existență și o stare de spirit specifică, îmi dau seama, acestor copii ai revoluției în lumea impură a tranziției noastre.” (acad. Eugen Simion)

“Pentru mine, Marius Ianuș rămâne copilul teribil, candid și anarhic, despre care scriam cu mai mulți ani în urma în Litere nouă, revista Facultății de Litere.Paradoxal ca și Bacovia, prizonierul seducător al unei formule. Un personaj cu al cărui nume se poate scrie poezie.” (Adina Dinițoiu)

“În poezie, antologia din 1998 îl propune pe Marius Ianuş, cel mai cunoscut tânăr poet român vreme de ani buni de atunci încolo, cel în urma căruia se impune, în sfârşit, un nou realism, ataşat unei alte realităţi, observată, investită afectiv şi transfigurată estetic. (…) Marius Ianuş anticipează excelent statutul de opoziţie al literaturii, opoziţie faţă de o societate de consum încă in nuce, faţă de atitudinile conforme ale funcţionarului interesat să cîştige şi să aibă – care devenea şi care este, astăzi, omul urban, faţă de globalizarea văzută ca un proces de indiferenţiere, de raţionalizare şi dozare a „econimiei libidinale” din care se hrăneşte capitalul.” (Alexandru Matei)

Număr de vizualizări :1195


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro