Duminică, 11 martie 2012, de la ora 11.00, pe scena Operei Naţionale Bucureşti va avea loc reprezentaţia “Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”. Pentru prima oară în cariera sa, balerinul Mihai Mezei va da viaţă personajului “Prinţul”. Din distribuţia spectacolului „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” (de Cornel Trăilescu) fac parte soliştii şi colaboratorii ONB : Mădălina Stoica, Monica Petrică, Antonel Oprescu, Virgil Ciocoiu, Liliana Nică, Andra Ionete, Mihaela Soare, Kokoro Umemmoto, Megumi Koshi, Clarisa Cristea, Cristina Mitu, Georgiana Stroe, Răzvan Marinescu, Mircea Ioniţă, Andrei Dolcoş. Reprezentaţia se va desfăşura sub conducerea muzicală a dirijorului Ciprian Teodoraşcu.
Mihai Mezei a obţinut o bursă de studii la Academia Naţională de Dans Clasic din Roma (Italia, 2001). Printre rolurile pe care balerinul le-a interpretat se numără: Siegfried din “Lacul Lebedelor”, rolul titular din “Spărgătorul de nuci”, prinţul Desiré din “Frumoasa din pădurea adormită” (Piotr Ilici Ceaikovski), Basilio din “Don Quijote”, Solor din “Baiadera” (Ludwig Minkus).