“Giselle”, într-o conferinţă interactivă cu Tiberiu Soare

mart. 12th, 2012 | By | Category: Eveniment

Joi, 15 martie 2012, de la ora 19.30, la Opera Naţională Bucureşti, va avea loc cea de-a treia conferinţă-eveniment, organizată de Fundaţia Calea Victoriei, în parteneriat cu instituţia gazdă. Tema conferinţei – Romantismul transpus în mişcare, în opera “Giselle” (Adolphe Adam) – va fi susţinută de carismaticul dirijor şi povestitor Tiberiu Soare. Evenimentul face parte din programul cultural “Pentru ce mergem la Operă?”

Tiberiu Soare este unul dintre cei mai valoroşi şi cunoscuţi dirijori din tânăra generaţie. “Giselle este primul balet care are toate trăsăturile genului matur: aternanţa zi-noapte, domeniul fantastic, relativitatea valorilor umane, primele încercări de a anula gravitaţia pe scenă”, ne spune Tiberiu Soare. Acest eveniment este al treilea din seria conferinţelor ce se vor desfăşura lunar în Sala Studio a Operei Naţionale Bucureşti, până în iunie 2012.

Programul cultural “Pentru ce mergem la Operă?”, iniţiat de Fundaţia Calea Victoriei împreună cu Tiberiu Soare şi găzduit de ONB, îşi propune să iniţieze tinerii şi publicul larg în frumuseţea şi complexitatea muzicii de operă, prin abordarea tematicii ei în cadrul unor conferinţe-eveniment. Noutatea proiectului constă în abordarea tematicii muzicii de operă într-o manieră interactivă şi relaxată, ce permite apropierea publicului de un stil de muzică pe cât de spectaculos pe atat de greu accesibil pentru cei neiniţiaţi.
AgențiadeCarte.ro vă prezintă următoarele conferințe din cadrul acestui proiect:

1. Iubire, atrocitate şi grandoare în “Turandot” (G. Puccini) – 19 aprilie 2012 2. „L’Elisir d’Amore”: iubire, magie și alte iluzii (Gaetano Donizetti) – 17 mai 2012 3. Commedia dell’Arte întâlnește muzica în “Bărbierul din Sevilla” (G. Rossini) – 7 iunie 2012

Biletele pentru aceste conferinţe pot fi achiziţionate de la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti sau on-line de pe site-ul oficial al instituţiei.

Număr de vizualizări :1037


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro