Luni, 13 februarie 2012, ora 19:00, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană nr. 5, Bucureşti), va avea loc o lectură din volumul de povestiri de dragoste „Contorsionista” de T. O. Bobe, Editura Humanitas. Lectura are loc în cadrul evenimentului „Porc cu piper”, moderat de Matei Martin.
„Mă gândesc la Contorsionista de pe la mijlocul ultimului deceniu din mileniul trecut, am renunţat între timp la vreo patru variante pe care începusem să le pun pe hârtie şi la încă de două ori pe atâtea doar schiţate în minte, însă n-aş spune că e o carte muncită. S-a conturat singură în ultimii cinci ani, dintre care mai ales în ultimii doi mi-a făcut cele mai multe surprize plăcute. Îmi pare rău că mă despart de ea tocmai acum, când începusem s-o scriu în sfârşit. Aş fi putut continua multă vreme, dar n-aş fi făcut decât ori să-i adaug osânza unor pagini şi s-o aduc astfel în starea de carte copleşitoare, ori să o şlefuiesc până i-aş fi ucis toată graţia. Cred, sper, că e nu atât admirabilă, cât mai degrabă vie, imperfectă, îngrozitoare şi, poate, iubibilă.” (T. O. BOBE)
T. O. Bobe s-a născut în 1969 la Constanţa. În 1995 a absolvit Fa cultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. A fost, pe rând, magaziner în portul Constanţa, secretar literar la Teatrul Mic din Bucureşti, redactor şi scenarist de televiziune, copywriter, iar în prezent este scriitor liber-profesionist.
Volume individuale: Bucla (Univers, 1999), Darul lui Moş Crăciun (Humanitas, 2003), Cum mi-am petrecut vacanţa de vară (Polirom, 2004, 2007), Centrifuga(Polirom, 2005). Volume colective:Tablou de familie (Leka-Brâncuş, 1995), Cartea cu bunici (Humanitas, 2007), Bookătăria de texte şi imagini (Clubul Ilustratorilor, 2009), Lexikon der sperrigen Wörter (Merz & Solitude, 2010), Primul meu job (Art, 2011). Volume traduse: Zentrifuge (Merz & Solitude, 2004).