În perioada 16-19 februarie 2012, la Stockholm se va desfăşura târgul alternativ de artă “Supermarket”, dedicat prezentării spaţiilor şi proiectelor iniţiate de artişti. La invitaţia Institului Cultural Român de la Stockholm, coregraful şi performerul Paul Dunca va participa la târg cu cea mai recentă producţie a sa, “Incubus Cryptmaw”.
Anul acesta “Supermarket” va inaugura secţiunea Red Spot, dedicată artei perfomative. Paul Duncă este unul dintre artişii în focus ai acestei secţiuni, spectacolul său “Incubus Cryptmaw” fiind prezentat chiar la deschiderea oficială a târgului, joi 16 februarie. O a doua reprezentație va avea loc vineri, 17 februarie. “Incubus Cryptmaw” este povestea unui vampir care se hrănește cu energia publicului, chestionând scopul și natura performance-ului.
Paul Duncă va mai participa sâmbătă, 18 februarie, la o discuţie despre libertatea de exprimare şi strategiile de negociere abordate de artişti atunci când încalcă normele impuse de societate. Din panel mai fac parte Bedri Baykam (Turcia), Li Gang (China) şi Marla Bendini (Singapore).
Paul Duncă este coregraf, dramaturg și interpret. Duncă este activ în mai multe organizaţii de artă având ca scop implicarea socială a membrilor respectivelor comunități, şi anume Ofensiva Generozității, Centrul Comunitar Vârsta4 și Căminul Cultural.