Duminică, 30 octombrie 2011, de la ora 14.00, la Librăria Avant-Garde din Iaşi va avea loc o discuţie cu autorii a două romane îndrăzneţe şi controversate, apărute recent: „Dilăr pentru o zi” de Andrei Ruse (Polirom, 2011) şi „Sânge satanic” de Cristina Nemerovschi (Herg Benet, 2010, ediţia a II-a, 2011). Invitat: Liviu Antonesei.
„Dilăr pentru o zi”
După romanul „Soni”, prima carte cu trailer din România, Andrei Ruse revine în 2011 cu „Dilăr pentru o zi” care scurtcircuitează „autonomia esteticului”, după cum spune Dragoş C. Butuzea.
Un roman cinematic, pe care cu greu îl laşi din mână: Radu este poliţist la Antidrog şi vrea să avanseze în carieră ca să le ofere o viaţă mai bună soţiei şi fiicei. Îi întinde o cursă unui traficant de droguri zis Nebunul, dându-se drept consumator, dar se trezeşte că nu-l poate aresta pentru că dilărul este chiar fratele colegului său de departament. Cu toate astea, trebuie să rămână lângă „nebun” pentru a nu trezi vreo suspiciune.
Dilărul îi oferă noului său client o excursie de o zi în lumea stupefiantelor, iar experienţa îi deschide ochii lui Radu asupra lumii, care, între realitate şi halucinaţie, începe să înţeleagă în sfârşit de a cui parte se află de fapt binele şi răul.
„Dilăr pentru o zi” este ca un palpitant film de acţiune străbătut de filoane de poezie veritabilă, o naraţiune alertă cu final neaşteptat, în care urmăritul şi urmăritorul ajung să se cufunde împreună în acelaşi adevăr straniu.
„Sânge satanic”
„Cristina Nemerovschi, autoarea celui mai controversat volum de proză scris în România în 2010, „Sânge Satanic”, este un Gorzo literar suicidal, cu un magnetism pe care îl gust cu ochii închişi, ca pe otrava de şoareci cu care se droga William Burroughs în timp ce lucra ca exterminator în Chicago. Ea face parte din curentul disperado al literaturii tinere, care pare să reitereze nostalgic timpul pierdut de noi sub un comunism antiseptic în anii ’60.” (Adrian Ioniţă)
„Sânge satanic” a fost nominalizat la titlul Cartea anului 2010 şi votat de cititorii AgenţiadeCarte.ro pe locul 2 la cele mai bune debuturi din 2010.
“Până la urmă, toţi ar trebui să avem sânge satanic, dacă asta e antidotul la uluitoarea, nesfârşita prostie omenească. Romanul Cristinei e un obuz gata să explodeze în capul tuturor celor cu gusturi proaste şi al ignoranţilor. Un roman atât de viu, de actual, în care disperarea în faţa umanităţii ratate se exprimă printr-un umor mortal. Inteligenţă, viteză, vocabular verde, autentic.” (Felix Nicolau)
Andrei Ruse s-a născut pe 16 decembrie 1985 la Bucureşti. A iniţiat mai multe proiecte online în domeniul cultural, printre care comunităţile Sketche (2006), Rocultura.ro (2008), revista Boomlit.com (2010) şi Hyperliteratura (2011). A colaborat şi cu alte site-uri şi a derulat diverse campanii de promovare pentru cărţi, fiind invitat la diferite conferinţe privind promovarea de carte (Congresul Naţional al Studenţilor la Comunicare, Webstock, Webevent etc.). A organizat mai multe evenimente in Bucureşti, cel mai recent fiind Clubul de Lectură, o întâlnire bilunară care propune lecturi publice şi discuţii având ca subiect cele mai noi cărţi apărute sau în pregătire pe piaţa românească şi autorii lor. În 2007 a debutat cu volumul de poezie „Black Job” la Editura Vinea, iar în 2008 a publicat romanul „Soni” la Editura Tritonic. Andrei Ruse este cunoscut pentru primul video-trailer realizat pentru o carte românească. A realizat o serie de videopoeme, videointerviuri, trailere sau diverse clipuri experimentale, inclusiv documentare. Cel mai cunoscut dintre acestea este Poezie. Puterea (2009), la care a lucrat împreună cu Răzvan Ţupa şi care a fost proiectat în multe oraşe din România, dar şi în Republica Moldova (Chişinău), Germania (Berlin) şi Cehia (Praga).
Cristina Nemerovschi s-a născut pe 10 mai 1980 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti, secţia Filosofia Culturii, şi un master în cadrul aceleiaşi universităţi, încheiat în 2005 cu dizertaţia „Despre natura adevărului propoziţiilor matematicii şi logicii la L. Wittgenstein”. A urmat un master şi în cadrul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice. În perioada 2006 – 2009 a lucrat ca redactor la revista Metalhead.ro. Din 2009, este redactor al revistei EgoPHobia, unde are şi o rubrică permanentă, Cronica nihilistei. A publicat proză, filosofie, critică literară, eseuri, studii în revistele EgoPHobia, Tiuk!, Ateneu, Cultura, Sisif, Fiore Magazine, Noema, Subcultura, Accent Cultural, Suspans. Semnează şi cu pseudonimul Morgothya. Se numără printre autorii incluşi în antologia Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală, coordonată şi prefaţată de Igor Ursenco.
Număr de vizualizări :1297