Robert Şerban a câştigat Premiul I la Festivalul Naţional de Film “7 ARTE”

sept. 25th, 2011 | By | Category: Eveniment

De curând, la Călăraşi, s-au desemnat câştigătorii Festivalului Naţional de Film “7 ARTE”, ediţia a XIII-a, festival competitiv dedicat producţiilor de televiziune din România. În finală au fost selectate 38 de producţii, grupate pe secţiuni: eseu, documentar de artă şi ficţiune. Juriul a fost alcătuit din: prof. univ. dr.  Florin MIHĂILESCU – preşedinte; prof. univ. dr.  Sorin BOTOŞENEANU – membru; lector univ. dr.  Doru NIŢESCU – membru. Premiile au revenit, în exclusivitate, realizatorilor de la TVR Timişoara. Premiul I a fost adjudecat de filmul “Vâslaşi la bărcuţele poeziei” (realizator: Robert Şerban), premiul II: “Simona Noja” (realizator: Cristina Băican), iar premiul III: “Nikita la Belgrad” (realizator: Vasile Bogdan).

„Vâslaşi la bărcuţele poeziei” este un film pe care l-am realizat vara asta, la TVR Timişoara, după ce am participat, timp de două zile, la Petrila şi la Peştera Bolii (e chiar lângă), la „primul, singurul, corectul, cool-ul, pe bunele concurs naţional de poezie” organizat de caricaturistului Ion Barbu. Din „distribuţia” filmului, în afară de Barbu, mai fac parte Şerban Foarţă, Ildiko Gaboş-Foarţă, Nucu Pandrea, Dinu Olăraşu, 100 de poeţi români din toate timpurile, copii şi adulţi din Petrila, oaspeţi de te-miri-unde şi… spiritul lui I. D. Sîrbu.

Este al doilea film pe care îl fac. Primul, „Văz-duh”, l-am realizat în 2004, iar personaj central era Ioan Timiş-Palatinus, librarul orb din Moneasa. Şi acea producţie, realizată tot cu TVR Timişoara, s-a bucurat de succes, obţinând Premiul Festivalului Internaţional al televiziunilor locale şi regionale, secţiunea „film-portret”, Târgu Mureş, 2005. Vâslaşi… încă nu a fost difuzat, dar TVR Timişoara şi, foarte probabil, TVR3, îl vor „proiecta” în curând. Vă anunţ, fiţi siguri, fiindcă merită văzut, e un film cu şi despre poezie, presărat cu umor şi tristeţe. Dar până atunci puteţi citiţi aici o relatare de la concurs http://www.oradetimis.ro/cum-a-fost-la-primul-singurul-corectul-coo-ul-pe-bunele-concurs-national-de-poezie-vezi-galerie-foto/actualitate/2011/07/04/

E un prilej, acesta, să spun „mulţumesc” pentru ajutor lui Nicu Zambori, cameramanul cu care am filmat, lui Constantin Buţă, mâna de aur a montajului din TVR Timişoara, şi lui Lucian Ionică, directorul televiziunii, care m-a îndemnat şi m-a încurajat să fac ambele filme.”, a declarat Robert Şerban pentru AgenţiadeCarte.ro

Număr de vizualizări :1265


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro