„De dragul artei”, la Muzeul Ţăranului Român

aug. 28th, 2011 | By | Category: Eveniment

Asociaţia „De dragul artei” lansează, la începutul lunii septembrie, o serie de programe de educaţie creativă pentru familiile care au copii cu vârste cuprinse între 2 şi 4 ani, la Muzeul Ţăranului Român. Aceste programe se vor desfăşura, timp de un an, începând de sâmbătă, 3 septembrie 2011, în fiecare week-end.

Specialişti în educaţie muzeală, actori, artişti plastici şi alţi animatori culturali cu experienţă au pregătit, pentru luna septembrie, programul „Unde o fi Moş Mogoş?” în sala Casei Mogoş, la Muzeul Ţăranului Român, copiii îl vor căuta pe proprietarul şi creatorul casei, vor sta de vorbă cu fiica acestuia (o actriţă din cadrul Teatrului „Ion Crangă”) şi vor cerceta interioarele de poveste ale casei. În atelier, copiii, ajutaţi de părinţi, vor construi căsuţe pentru animăluţe şi cuiburi pentru păsări, din materiale naturale.

Programul de sâmbăta începe de la ora 10.30 şi se adresează copiilor de 2-3 ani, iar cel de duminica începe de la ora 16.30 şi este pentru copiii ceva mai mărişori, de 3-4 ani.

Pentru programări şi mai multe detalii puteţi trimite un email la adresa programari@dedragulartei.ro

Număr de vizualizări :996


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro