“Critică la persoana întâi” de N. Steinhardt
aug. 7th, 2011 | By admin | Category: EvenimentLa Editura Polirom, în seria de autor “N. Steinhardt”, a apărut volumul “Critică la persoana întâi” de N. Steinhardt, ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, referinţe critice şi indici de Florian Roatis. Repere biobibliografice de Virgil Bulat. Seria de autor „N. Steinhardt” apare în coeditare cu Mănăstirea „Sfânta Ana”, Rohia. Opera integrală N. Steinhardt apare din iniţiativa P.S. Justin Hodea Sighețeanul, Preşedintele Fundației „N. Steinhardt”.
„Asumarea explicită și cu obstinație de către N. Steinhardt a «statutului» de diletant în critică, dar și în literatură în general, face parte – așa cum a remarcat, printre alții, și Ion Bogdan Lefter – dintr-o autentică și fecundă strategie. Virtuțile acestei strategii au fost devoalate de Steinhardt, el subliniind libertatea de mișcare pe care i-o asigură rămânerea în afara canonului. Steinhardt nu-și va reprima deliciul unor paralelisme și asociații insolite, de natură să contrazică gustul public, dar și să producă satisfacții indenegabile spiritelor rafinate, umblate prin literaturile lumii. Uimitoarele sale comparații și asociații provin din cultura sa, fenomenală nu numai prin amploare și diversitate, ci și prin calitatea referințelor.” (Florian Roatis)
Număr de vizualizări :1276