Fischermann’s Orchestra, un ansamblu de muzică stradală din Elveţia, format din 16 muzicieni, a pus şi România pe harta turneului său “Destination Unknown Tour 2011”. Dacă în 20 şi 21 iulie 2011, muzicienii au fost prezenţi în Timişoara, joi, 28 iulie 2011, de la ora 20.00, aceştia vor concerta şi în Green Hours din Bucureşti.
Începând din 2007, Fischermann’s Orchestra se plimbă pe străzile, scenele şi la festivalurile din Europa. La fel ca şi stilul lor de viaţă – liber, picant, exotic, agitat, complex – muzica lor e în continuă schimbare şi evoluţie.
După numeroase participări la festivaluri şi evenimente de gen din Elveţia, membrii trupei au hotărât că vor să călătorească mai mult şi să îşi prezinte muzica şi în alte ţări. Aşa s-a născut “Fischermann’s Orchestra – Destination Unknown Tour 2011”.
Membrii orchestrei: Samuel „el cabrón” Blättler – tp; Bodo Maier – tp, fh, comp.; Daniela Künzli – as; Nathanael Bosshard – as, comp.; Lino Blöchlinger – as; Flöten Simon „Slide” Petermann – tb; Philipp Z’Rotz – bs, cl, comp.; Juan Sebastian Rozo – Euphonium, comp.; Ivan Estermann – tuba; Christian „Viking” Winiker – g; Philippe Zeltner – perc, balafon; Marc Jenny – eb; Reto Eisenring – dr; Thomas Reist – dr& Ani Leidner – drawings / live arts; Antonia Meile – Camera/Filmmaker
[…] Fischermann's Orchestra, în turneu în România – Agentia de carte […]