Joi, 28 iulie 2011, de la ora 17.00, la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu, va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură „Always and forever”, semnată de Armand Landh. Tânărul artist plastic se află deja la a cincea expoziţie personală, iar stilurile pe care le abordează sunt expresionismul abstract şi non-figurativul abstract.
Expoziţia „Always and forever” reuneşte peste 20 de lucrări de pictură care, potrivit autorului, sunt lucrări realizate în 2010 şi 2011 şi care reprezintă trăirile şi sentimentele sale din această perioadă.
Absolvent al Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, secţia pictură, Armand Landh a urmat, ulterior, cursurile Universităţii din Cluj, Facultatea de Asistenţă Socială, iar acum este student în anul II la secţia de artă a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Lucrează ca terapeut artistic la Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu, făcând terapie prin artă cu micuţi autişti, diagnosticaţi cu Sindrom Down sau afecţiuni asemănătoare.
Armand Landh este cunoscut mai ales prin intermediul internetului care, spune el, este cea mai bună cale de mediatizare în prezent. „Mă promovez foarte mult şi în media dar am şi un site şi cred că acest lucru face diferenţa între mine şi alţi artişti. Internetul este esenţial, o gamă mult mai largă de oameni au acces la lucrările tale. Sunt mândru că, de curând, Galeria Saatchi din Anglia mi-a acceptat lucrările şi voi continua să mă promovez, să ies din Târgu-Jiu”, a declarat artistul.