„Ghid de ortografie, ortoepie şi morfosintaxă a limbii române. Exerciţii, teste şi soluţii” de Gh. N. Vasilache

iul. 10th, 2011 | By | Category: Postcard

Pe adresa AgentiadeCarte.ro, scriitorul Corneliu Vasile a trimis o recenzie despre „Ghid de ortografie, ortoepie şi morfosintaxă a limbii române. Exerciţii, teste şi soluţii” al profesorului Gh. N. Vasilache, apărut la Editura Polirom. Redăm mai jos textul scris de Corneliu Vasile.


Cunoscut ca autor de cărţi despre ortografia şi ortoepia limbii române, practician cu peste patruzeci de ani de activitate didactică de profesor de limba şi literatura română şi promovat ca membru al Comisiei Naţionale de Limba şi Literatura Română de pe lângă Ministerul Educaţiei, Gh. N. Vasilache publică o nouă carte de exerciţii, care încununează activitatea sa de cercetare în domeniul limbii române. Într-un timp când agramatismele, lipsa de bun-simţ civic şi lingvistic inundă ariile de comunicare publice instituţionalizate şi private. Când succesurile, almanahele, dezacordurile şi trivialitatea par să copleşească domeniul comunicaţional. Cartea este dedicată familiei autorului, profesor în zona Tecuci, din judeţul Galaţi, ca şi foştilor elevi pe care i-a inițiat în tainele exprimării corecte și nuanțate.


Semnificativă este alegerea mottourilor, din Mihai Eminescu, despre limbă ca „floarea sufletului etnic al românimii” și ca „măsurariu al civilizației”, și din Grigore Vieru, despre „limbă ca foc veghetor” și„ frumusețe activă a Patriei”.
Introducerea, semnată de Gh. N. Vasilache, reiterează necesitatea stăpânirii normelor limbii literare pentru pregătirea profesională și un grad înalt de cultură generală, semnalând faptul îngrijorător al înmulțirii abaterilor de la normele exprimării îngrijite și corecte, inclusiv în presă, la radio și televiziune. Vina pentru această situație, pe care autorul o atribuie inclusiv școlii, care „ nu a insistat suficient pe aspectele practice ale vorbirii… pentru diverse situații de viață”, are – în opinia noastră – rădăcini adânci și neclintite într-un angrenaj social în care pregătirea precară la limba română, una dintre cele douăzeci și trei de limbi oficiale ale Uniunii Europene, din care România face parte, nu are niciun efect (uneori, ba dimpotrivă!) asupra ascensiunii sociale.
Autorul și-a propus să suplinească lipsurile programei școlare în problematica îngrijirii limbii.Fiind și subsemnatul în pomenita comisie, alături de autor, pare că am avea și noi o vină în această privință. În realitate însă, în ultimii ani, programele au fost revizuite și… rășluite, astfel că mult a fost, puțin a rămas din preocupările pentru acuratețea exprimării orale și scrise.
Gh.N.Vasilache etse un autor care, deși face cercetare științifică, aplicativă, extrem de utilă, în special pentru pregătirea tineretului școlar, se declară nu un teoretician al științei limbii, ci doar un practician pentru comunicare. În același timp, arată că dorește să se adreseze tuturor categoriilor de vorbitori ai limbii române.
Cartea este foarte judicios structurată, vizând scrierea și pronunțarea, lexicul și morfosintaxa, după preambulul teoretic urmând exercițiile. Totul sub egida DOOM, ediția a II-a, 2005, un ghid despre care mulți au afirmat că face concesii gustului străzii. Însă normele de exprimare pe care Academia Română le-a validat sunt obligatorii pentru toți vorbitorii limbii române.
Lingvistul oferă numeroase exemple de fapte lingvistice, cititorul având de ales între variantele prezentate. La sfârșitul cărții, se află răspunsurile, precum și Anexele. Este menționat sprijinul unei specialiste în domeniu, din mediul universitar, al doamnei Narcisa Forăscu, care l-a consiliat pe autor în timpul elaborării acestei lucrări.
Scrierea și pronunțarea sunt urmărite în aspectele fonetice, formarea cuvintelor, cratima și apostroful, scrierea cu inițială majusculă. Lexicul include paronimele, atracția paronimică și pleonasmul.
Morfosintaxa este analizată în domeniul flexiunii nominale și verbale și la părțile de vorbire neflexibile .Tot aici există un interesant subcapitol dedicat dezacordului gramatical, unde sunt tratate aspecte ale dezacordului subiect-predicat, în construcții atributive, cazuri de hipercorectitudine și anacolutul.
Lucrarea are teste recapitulative și răspunsuri, ca și o bibliografie cuprinzătoare.
Anexele includ exemple și modele de scriere și de pronunțare, menționarea unor forme flexionare corecte, în final autorul întocmind un dicționar de paronime și un glosar de pleonasme.
Întrucât, după apariția DOOM, ediția a II-a, 2005, și a Gramaticii limbii române, au apărut și alte lucrări care înregistrează formele corecte ale cuvintelor, ne vom opri asupra micului dicționar de paronime, selectând câteva perechi de cuvinte care sunt uneori confundate în vorbire, ba chiar în scriere, care este, de regulă, mai îngrijită: abil și agil, acredita și credita, adagio și adagiu, afabil și amabil, apropia și apropria, asoma și asuma, concilia și consilia, deferi și diferi, emigrant și imigrant, enerva și inerva, fiabil și friabil, gera și gira, parafrază și perifrază, stadiu și stagiu, vârtute și virtute, virtuos și virtuoz.
Din micul dicționar de pleonasme, reproducem câteva exemple, care ilustrează confuzia din vorbirea unor semeni neinstruiți: stupidă absurditate, prea mult abuz, scurtă alocuțiune, o mare amploare,democrație populară, experimentare în practică, mușchi file, incident neplăcut, jurământ solemn, mujdei de usturoi, stagiune teatrală.
Cartea profesorului Gh.N.Vasilache este un util îndreptar nu numai pentru elevii și studenții interesați de facultăți unde limba română este materie de examen și de studiu, dar și pentru publicul larg, dornic să se instruiască, așa cum a afirmat autorul în prefață.

Corneliu Vasile

Număr de vizualizări :3114


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro