“Vindecare prin autotratament” de Li Hesheng

iul. 27th, 2011 | By | Category: Postcard

La Editura Meteor Press, în colecția “Carte de medicină alternativă”, a apărut volumul “Vindecare prin autotratament. Exerciţii şi metode terapeutice simple şi eficiente în cele mai frecvente boli” de Li Hesheng. Aceasta este o carte de exerciţii şi metode terapeutice elaborate de faimosul maestru al artelor marțiale Li Hesheng, în urma unei practici îndelungate. Cercetările sale minuţioase s-au îndreptat în special către găsirea celor mai simple şi mai eficiente metode, pe care să le poată folosi oricine pentru a-şi trata simptome apărute frecvent, ale unor boli acute sau chiar cronicizate.

Bazându-se pe experienţa personală în practica medicală şi predarea artelor marţiale, autorul expune peste o sută de metode şi exerciţii, pentru a fi practicate de cei ce suferă de boli respiratorii, cardiovasculare, gastrointestinale, urogenitale, nervoase, ale organelor de simţ etc., dar şi de cei care doresc să-şi întreţină sănătatea pentru a fi mereu în cea mai bună formă.

Exerciţiile sunt simple şi uşor de învăţat, iar efectele evidente permit renunţarea la medicamente sau reducerea treptată a folosirii acestora. Fiecare exerciţiu este însoţit de imagini, care permit efectuarea lui corectă.

La sfârşitul cărţii există un index al punctelor de presopunctură folosite, pentru localizarea lor mai rapidă, şi un index al indicaţiilor de tratament.

Li Hesheng a fost atras încă din copilărie de artele marţiale (Wushu), iar în anii maturităţii a început o activitate îndelungată de cercetare şi predare a tehnicilor Wushu. Este unul dintre cei mai faimosi maeştri contemporani Wushu din China, expert în Taijiquan şi Taichi-Tuishou („împingerea mâinilor”, o tehnică avansată Gongfu din Taijiquan). Începând din 1953, s-a angajat în cercetarea şi aplicarea practică a metodelor medicale de autovindecare.

Este decanul Departamentului de Arte Marţiale Orientale al Institutului de Management Modern din Beijing, directorul Institutului de Cercetare a Medicinei Antice Imperiale din Beijing, membru onorific al Asociaţiei Internaţionale de Tehnici Medicale Complementare Chinezeşti şi Occidentale şi consilier al Asociației Wushu a Templului Shaolin din Songshan.

Număr de vizualizări :1663


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro