Sâmbătă, 18 iunie 2011, Societatea Culturală NexT participă, cu mai multe scurtmetraje, la Duna Mozaik – Danube Cinema, care va avea loc la Cinemateca Eforie, începând cu ora 19:00. În deschiderea evenimentului va vorbi Radu Igazsag, regizor de filme de animaţie.
Aflat la prima ediţie, Duna Mozaik este o caravană cinematografică ce organizează proiecţii în ţările prin care trece Dunărea. Realizat în colaborare de Fundatia Gombolyag (organizatoare a Festivalului de Film BuSho) şi Institutul Balassi, Duna Mozaik porneşte din Bucureşti, pentru ca mai apoi să ajungă şi în Balcic, Bratislava, Belgrad, Zagreb, Ljubljana şi Budapesta. Programul Duna Mozaik cuprinde scurtmetraje premiate ce au ca temă Dunarea, apa, mediul dar şi 30 de filme de un minut, finaliste ale competiţiei LifeAd ce a avut loc anul acesta în aprilie la Bratislava.
NexT completează colecţia Duna Mozaik cu două scurtmetraje: „Apele tac” de Anca Miruna Lăzărescu şi „Apă” de Constantin Popescu. „Apele tac” a avut premiera în 2010 la Berlinale Shorts, iar anul acesta a câştigat Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj românesc şi Premiul publicului pentru film românesc la Festivalul Internaţional de Film NexT. „Apă” de Constantin Popescu (recent câştigător la TIFF al Premiului pentru cea mai bună regie cu lungmetrajul „Principii de viaţă”) a făcut parte, în 2007, din secţiunea Festival Friends a Festivalului Internaţional de Film NexT.
Colecţia Duna Mozaik
411-Z (regia ERDÉLYI DÁNIEL, 2007, FICŢIUNE, 7’)
EGERSZALÓK (regia CSÁKI LÁSZLÓ – PÁLFI SZABOLCS, 2006, DOCUMENTAR, 17’)
APELE TAC (regia ANCA MIRUNA LĂZĂRESCU, GERMANIA – ROMÂNIA, 2011, 29’)
DANUBEMELONE / DUNADINNYE (regia: FAPEGALLI, 2007, EXPERIMENTAL, 1’)
O ZI LIBERĂ / 1 DAY OFF (regia IGOR LAZIN, 2005, ANIMATIE, 5’).
AQUARUN (regia MESTER ÁKOS, VÉGH VOZÓ ZOLTÁN, 2004, FICŢIUNE, 5’)
KYRIE (regia MÉSZÁROS PÉTER 2004, EXPERIMENTAL, 4’).
APĂ (regia CONSTANTIN POPESCU, ROMÂNIA, FICȚIUNE, 2007, 21′)