Laureaţii revistei “Luceafărul de dimineaţă”: Neculai Onţanu, Adrian Buzdugan, Alina Mazilu, Horia Gârbea, Sorin Lavric, A.G. Romila, Constantin Stan, Robert Şerban, Gabriela Adameşteanu

mai 12th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 12 mai 2011, ora 13:00, la Casa Vernescu (Calea Victoriei 133, Bucureşti), a avut loc decernarea premiilor revistei “Luceafărul de dimineaţă” pe anul 2010. Juriul a fost alcătuit din Gabriel Chifu, vicepreşedinte USR; Dan Cristea, Preşedinte Asociaţia „Luceafărul de dimineaţă”, şi Gelu Negrea, redactor-şef revista „Luceafărul de dimineaţă”. Au fost acordate premii la următoarele secţiuni: poezie, proză, critică şi istorie literară, eseu, publicistică, debut, Opera Omnia şi premiul de excelenţă. La eveniment au fost prezenţi, pe lângă scriitorii laureaţi, personalităţi marcante ale vieţii culturale din România, precum şi “fotograful scriitorilor”, Ion Cucu, care a ipostaziat, pentru viitoare istorii literare, scriitori deja consacraţi sau aflaţi la început de drum. Această ediţie a premiilor revistei “Luceafărul de dimineaţă” a fost sponsorizată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Evenimentul a fost deschis de scriitorul Gelu Negrea, care a menţionat că “festivitatea prilejuieşte, totodată, şi sărbătorirea numărului 1000 al Revistei “Luceafărul”, săptămânal editat sub egida Uniunii Scriitorilor. Înfiinţată în 1958, revista a reapărut în 1990, la iniţiativa scriitorului Laurenţiu Ulici. Numărul 1000 al revistei “Luceafărul de dimineaţă” a apărut miercuri, 4 mai 2011. Aceste premii, cu o veche tradiţie, inaugurează acum, premiile revistei devenite, între timp, “Luceafărul de dimineaţă”.

“În anul 2008, revista a celebrat 50 de ani de existenţă. Adresez cu această ocazie, un gând pios Gabrielei  Melinescu, Sânzianei Pop, dar şi marilor scriitori care nu mai sunt printre noi, printre care directorilor acestei reviste – Laurenţiu Ulici şi Marius Tupan.”, a spus Dan Cristea. “Mulţi tratează premiile ca pe o ocazie de scandal, dar eu cred că ele orientează instituţia literară, dacă sunt acordate cu onestitate.”, a continuat acesta.

Unul dintre criteriile de acordare a acestor premii a fost şi implicarea scriitorilor la dezvoltarea acestei reviste. “Am ţinut ca premiile (sub noua titulatură a revistei), să-i răsplătească pe cei care sprijină revista, care publică constant în ea. Am dori, totodată, să avem o deschidere cât mai largă spre public”, a precizat Dan Cristea.

Premiul de excelenţă i-a fost acordat primarului sectorului 2, Neculai Onţanu, “pentru remarcabila sa deschidere spirituală şi pentru sprijinul acordat vieţii culturale. Acest premiu reprezintă expresia sinceră a gratitudinii noastre.”, a spus Gelu Negrea în discursul de laudatio. Premiul a fost ridicat de doamna Ruxandra Garofeanu, curatorul Galeriei Dialog din cadrul Primăriei sectorului 2 Bucureşti.

Ioan Matei, reprezentanul MCPN, aflat la decernarea premiilor, a declarat: „citind numărul 1000 al revistei “Luceafărul”, suntem înderptăţiţi să considerăm nu numai aceşti ultimi 20 de ani de existenţă, ci trebuie să ne închinăm în faţa istoriei acestei reviste. De-a lungul timpului, aici au debutat şi au lucrat scriitori de seamă ai culturii române.”

Premiul de debut s-a acordat ex-equo lui Adrian Buzdugan, pentru proză, şi Alinei Mazilu, pentru poezie.

“Alina Mazilu, o voce poetică originală şi un intelectual eminent, a fost recomandată de criticul literar Cornel Ungureanu şi apoi de Ion Cocora, ajungând să debuteze în revista “Luceafărul”. Consider că premiile de debut sunt cele mai importante, deoarece ele reprezintă o investiţie care ne va da satisfacţii într-un viitor apropiat.” a spus Gelu Negrea.

Evenimentul a fost urmat de un recital de chitară susţinut de Maria Gheorgiu şi de o reprezentaţie poetică susţinută de maestrul Eusebiu Ştefănescu.

Premiul pentru publicistică a fost cel mai disputat, juriul hotărând să i-l acorde lui Horia Gârbea. Traian T. Coşovei a susţinut laudatio adresat scriitorului şi publicistului Horia Gârbea, care nu a fost prezent la eveniment, din motive obiective. “Premiul îi este pe bună dreptate acordat, deoarece el încearcă să înnoiască acest gen literar care pare multora arid. Prin recenziile şi micro eseurile pe care le scrie, meritul său este acela că inovează, că se apropie de autorul şi cartea despre care scrie”, a spus Traian T. Coşovei.

Premiul pentru eseu a fost obţinut de Sorin Lavric, prezentat de criticul literar Gabriel Dimisianu. “Pe Sorin Lavric îl citesc de când  a început să scrie. Este o prezenţă din ce în ce mai puternică şi afirmată în eseistica culturală, cu un caracter aplicat spre filosofie, foarte original.”

Premiul pentru critică literară i-a revenit lui A. G. Romila, prezentat de Gelu Negrea. Autorul nu a fost prezent, aflându-se în Germania, dar a transmis un mesaj: “Un premiu precum acesta se onorează în persoană. Distincţia aceasta mă responsabilizează şi-mi confirmă munca.”

Premiul pentru proză a fost decernat lui Constantin Stan, care ar fi trebuit să fie prezentat de Dumitru Radu Popescu. Acesta a transmis un mesaj: “Pe vremea când amândoi eram tineri, în cadrul unui concurs desfăşurat la Oradea, mă aflam în juriul acelui concurs. Am fost impresionat de textul excelent al acelui tânăr necunoscut, pe care nu-l cunoştea nimeni.” Gelu Negrea a continuat: “Cărţile sale au primit aprecieri excelente şi-l situează în prima linie a prozatorilor români.”

Premiul pentru poezie i-a revenit îndrăgitului editor şi poet Robert Şerban, aclamat îndelung de public. “Robert Şerban a publicat în “Luceafărul” un ciclu de poeme în 2010, care făcea parte din “Moartea parafină”. Poezia lui e gravă, e a francheţii, a deschiderii, e pe măsura omului.”, a spus Dan Cristea.

Premiul Opera Omnia i-a revenit prozatoarei Gabriela Adameşteanu, care, aflată la Festivalul Internaţional de Carte de la Torino, nu a putut fi prezentă, dar care a transmis juriului şi publicului următorul mesaj: “M-a emoţionat şi m-a bucurat vestea acestui premiu. Traseul meu literar a fost susţinut de această revistă, am debutat aici, când directoarea revistei era doamna Sânziana Pop. Am publicat fragmente din “Drumul egal al fiecărei zile”. Revista “Luceafărul” mi-a acordat primul premiu, chiar înainte să debutez editorial. Printr-o coincidenţă, fragmente din “Provizorat”, care continuă acel volum, au apărut tot în “Luceafărul”.

Evenimentul de decernare a premiilor s-a încheiat cu un dineu oferit de organizatori şi cu multe discuţii amicale între scriitori, jurii şi muzicieni.

Andra ROTARU

Număr de vizualizări :2984


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro