La Editura RAO au apărut trei volume de memorii intitulate “Povestea vieţii mele”, ce poartă semnătura Mariei, Regia României. Cele trei volume au văzut lumina tiparului în intervalul 1934–1936, fiind scrise în limba engleză, de altfel fragmente fiind publicate în presa britanică şi în cea americană, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Memoriile se întind pe perioada 1914–1934, care a inclus ani hotărâtori pentru istoria României (izbucnirea Primului Război Mondial, Marea Unire), dar şi o perioadă în care Regina Maria s-a remarcat printr-o deosebită implicare în direcţia promovării României.
Maiestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a României, Principesă de Edinburg şi de Saxa Coburg şi Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa-Coburg şi Gotha (n. 29 octombrie1875, Eastwell Park, Kent, Anglia – d. 18 iulie 1938, Sinaia, Regatul României), a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. A fost supranumită de popor „Mama răniţilor“şi „Regina-soldat“, pentru atitudinea ei bravă din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte, a lucrat direct pe front în spitale de campanie sau a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate. De asemenea, regina este cunoscută şi pentru activitatea diplomatică asiduă pe care a dus-o în favoarea României, după terminarea Primului Război Mondial, dar şi pentru faptul că a fost o iubitoare şi o susţinătoare a artelor.
Opera sa literară include: The Lily of Life, Crinul Vieţii, 1912; The Dreamer of dreams, Visătorul de vise, 1912; Ilderim, 1915; Patru anotimpuri, 1915; Povestea unei inimi, 1915; Why? A Story of Great Longing, Povestea unui dor nestins, 1915; The Stealers of Night, 1916, Londra; Regina cea rea, 1918; The Story of Naughty Kildeen, Povestea neastâmpăratei Kildeen, 1917; O poveste de la Sfântul Munte, 1917; My country, Ţara mea, 1921; Minola, 1918; Gânduri şi icoane din timpul războiului, Sibiu, 1919; Peeping Pansy, Londra, 1920; The Queens of Romania Fairy Book, Cartea de basme a reginei României, 1923; The Voice on the Mountain, Glasul de pe munte, 1923; The Lost Princess, Londra, 1924; Înainte şi după războiu, 1925; The Magic Doll of Romania, New York, 1929; Lulaloo, 1929; Casele mele de vis, 1930; Copila cu ochi albaştri, 1930; Crowned Queens, Regine încoronate, 1930; Stella Maris, 1933.