“Nimic nu e întâmplător. Coincidenţe şi destin” de Robert H. Hopcke
apr. 21st, 2011 | By admin | Category: Agenda de carte
La Editura Humanitas, în colecţia “Carte Practică”, va apărea volumul “Nimic nu e întâmplător. Coincidenţe şi destin” de Robert H. Hopcke, ediţia a III-a. Sincronicitate este termenul introdus de C.G. Jung pentru a desemna acele coincidenţe stranii pe care toţi le trăim uneori, acele serii de evenimente neobişnuite care ne transformă în personajele unei poveşti misterioase şi pline de sens – povestea vieţii noastre.
Pornind de la evenimente reale, psihoterapeutul Robert H. Hopcke explorează în această carte – devenită bestseller naţional în SUA, aflată la a treia ediţie românească după ce a avut mai multe tiraje succesive – rolul sincronicităţii în toate domeniile şi momentele-cheie ale unei existenţe: în iubirile pe care le trăim şi în viaţa noastră profesională, în vise şi în viaţa spirituală, în boală şi în preajma morţii.
Robert H. Hopcke este psihoterapeut (Berkeley, California) şi director al Center of Symbolic Studies (fundaţie ştiinţifică pentru studii interdisciplinare). Este cunoscut pentru lucrările sale de popularizare a operei jungiene, între care Jung, Jungians, and Homosexuality, 1989; Men’s Dreams, Men’s Healing, 1990; There Are No Accidents: Synchronicity and the Stories of Our Lives, 1997 (Nimic nu e întâmplător. Coincidenţe şi destin, Humanitas, 2002).
Număr de vizualizări :1949