“La Huida/Goana”, în regia lui Victor Carrey, câştigătorul trofeului Festivalului Internațional de Film NexT 2011

apr. 10th, 2011 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 9 aprilie 2011, sala cinematografului Scala din Bucureşti s-a umplut de spectatorii veniți să afle filmele câștigătoare ale celei de-a cincea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT și să vizioneze scurtmetrajele premiate. Marele câștigător al celei de-a cincea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT este scurtmetrajul spaniol La Huida/Goana”. Trofeul NexT a fost oferit regizorul scurtmetrajului, Victor Carrey, alături de care pe scenă au prezenți actorul Oriol Cabre Barrera și producătorul Carlos Vidal Ribas. Trofeul NexT, oferit de Institul Cultural Român și Kodak Cinelabs, a fost acordat scurtmetrajului LaHuida” pentru un moment de cinema pur care face să se întâlnească traiectoriile ființelor umane (și cele ale animalelor), pentru stilul și ritmul său, pentru capacitatea sa de a înnoi folosirea imaginilor în slow motion, pentru umorul său, poezia și grația care fac din acest film un adevărat moment de fericire”, a declarat pe scenă Christian Guinot, membru al juriului NexT 2011 și unul din fondatorii Festivalului Internațional de Scurtmetraj de Clermont-Ferrand.

Ariel Kleiman, realizatorul filmului “Deeper than Yesterday/La tot mai mare adâncime” (Australia) a fost câștigătorul Premiului Cristian Nemescu” pentru cea mai bună regie, oferit de Institutul Cultural Român. Cum realizatorul filmului nu a fost prezent în sală, premiul a fost înmânat unui alt regizor australian prezent într-unul din programele paralele ale festivalului, încântat de succesul filmului și bucuros că premiul va pleca în Australia. Juriul NexT a fost impresionat de armonia dintre jocul actorilor, cadrele, scenografia și coloana sonoră a acestui film de o calitate cinematografică superioară. Scurtmetrajul „Deeper than Yesterday” a primit premiul de regie pentru această performanță desăvârșită și emoțiile subtile pe care le transmite.

Ina Nikolow și Benedikt David, sound designerii filmului „Talleres Clandestinos/Croitori clandestini” au câștigat Premiul „Andrei Toncu” pentru cea mai buna coloană sonoră, oferit de asemenea de Institutul Cultural Român. “Cei doi sound designeri au învăluit personajele principale într-un univers acustic complex. Sunetele din film se împletesc în mod excepțional cu imaginile care spun o poveste despre limitare și marginalizare”, a declarat Anne Garber motivând alegerea juriului din care a facut parte la NexT 2011.

Din cele patru filme românești prezente în competiția acestei ediții, juriul a acordat scurtmetrajului „Apele tac” (regia Anca Miruna Lăzărescu)  Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj românesc, oferit de Abis Studio.  Mariane Masone, membră a juriului NexT a motivat alegerea acestuia declarând că „Apele tac” este mai mult decât un mod cinematografic de a încheia socotelile cu trecutul. Este un film de acțiune plin de suspans și dovada unui mare talent.

Anul acesta, Juriul NexT a oferit două mențiuni speciale, una pentru un film românesc, iar cea de-a doua pentru un scurtmetraj străin.  Scurtmetrajul studențesc „Categoria Grea” (regia Olivia Căciuleanu) a câștigat mențiunea specială a juriului, alături de „Diane Wellington”, în regia lui Arnaud des Pallières.

Ca în fiecare an, și publicul a avut șansa să voteze pentru scurtmetrajul preferat din competiție. Anca Miruna Lăzărescu a urcat de două ori pe scenă în seara de sâmbătă alături  de o parte din echipa filmului, și pentru a i se acorda Premiul publicului pentru film românesc, oferit de Cocor Media Channel care constă în două săptămâni de promovare intensivă pe fațada media Cocor.

Un alt favorit al serii a fost și „The Chronoscope/ Cronoscopul”, în regia lui Andrew Legge, care a primit Premiul publicului pentru  film străin, constând într-un smartphone HTC Wildfire oferit de Vodafone România.

Festivalul Internațional de Film NexT a relansat concursul de critică inițiat anul trecut, în parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Francofon de la Namur. Concurenții au scris cronici în limba franceză pentru filmul “Cea mai fericita fată din lume” de Radu Jude, iar câștigătorul a fost desemnat de un juriu alcătuit din Dana Duma – critic de film, președintele Asociației Criticilor de Film din UCIN, Luiza Vasiliu – jurnalist de film și Andrei Rus, critic de film. Cea care va face parte în toamna acestui an din Juriul Tânăr Emile Cantillon este Andreea Mihalcea, studentă în anul I la Secția de Comunicare Audio-Video a UNATC.

Pentru că NexT își iubește filmele și publicul deopotrivă, 10 dintre spectatorii care au votat pentru filmul preferat au câștigat cărți oferite de Editura Trei, bilete la film oferite Cinema Cityplex și DVD-uri cu filmele realizate de Cristian Nemescu și Andrei Toncu și CD-uri cu melodii compuse de Andrei Toncu.

Gala de închidere a celei de-a cincea ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT a fost deschisă de making of-ul realizat de echipa de video content a festivalului,  cu imagini din cele patru zile de NexT.

Cea de-a cincea ediție a festivalului NexT s-a încheiat duminică, 10 aprilie 2011, când spectatorii bucureşteni au avut ocazia să urmărească pentru prima dată sau să revadă, la Cinemateca Scala,  filmele prezentate în cadrul secţiunii Short Matters Tour! a Academiei Europene de Film. Ultima zi de NexT s-a încheiat cu lungmetrajul „Las Malas Intenciones/Intențiile rele”, prezentat în cadrul sectiunii Și ei au fost NexT Generation, de la ora 21:00.

Festivalul Internaţional de Film NexT s-a desfăşurat și în 2011 sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României. Activităţile Societăţii Culturale NexT se încadrează în “Viziunea pe 30 de ani pentru România” a Casei Regale.

Festivalul Internațional de Film NexT a beneficiat de sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Ministerului Culturii și Patrimoniului Național. Un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT.

Număr de vizualizări :989


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro