Silviu Purcărete montează „D’ale Carnavalului”, pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu

mart. 30th, 2011 | By | Category: Proiecte

Vineri, 1 aprilie 2011, ora 19:00, la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu (Bvd. Corneliu Coposu nr. 2), va avea loc premiera spectacolului „D’ale Carnavalului” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Silviu Purcărete. Cel de-al şaptelea spectacol regizat de Silviu Purcărete la Sibiu este o montare fidelă a textului scris de Ion Luca Caragiale şi aduce pe scenă lumea carnavalului şi a bâlciului într-un vârtej de situaţii comice construite în jurul unor complicaţii amoroase. Scenele sunt construite viu, cu o forţă populară, în care muzica originală compusă de Vasile Şirli devine un element decisiv în articularea mesajului.

Silviu Purcărete, unul dintre cei mai marcanţi regizori români, a montat spectacole pe cele mai importante scene din ţară (Bucureşti, Craiova, Constanţa, Iaşi,Sibiu) şi din străinătate, fiind invitat în selecţia oficială a Festivalurilor de la Avignon şi Edinburgh. Regizorul român a reuşit să îşi construiască în timp un portofoliu important, cu spectacole jucate la Royal Shakespeare Company şi Nottingham Playhouse în Anglia, Burgtheater în Austria, Opera Bonn din Germania, Théâtre De L’union-Limoges în Franţa, National Theatre of Bergen şi Det Norske Teatret-Oslo în Norvegia, Teatro Nacional – San Joao în Portugalia şi Katona Joszef Theater în Ungaria. Contribuţia excepţională la spaţiul cultural european a artistului român este recunoscută prin acordarea titlului de Chevalier des Arts et des Lettres în Franţa şi prin decorarea cu Ordinul Steaua Romaniei în grad de comandor.

Tensiunea şi misterul fiecărei replici din spectacolul „D’ale Carnavalului” sunt susţinute prin jocul de lumini creat de regizor şi de scenograful Dragoş Buhagiar, cel care semnează costumele şi decorul din acest spectacol. Ca un factor inedit, muzica din spectacol este interpretată live de actorii teatrului reuniţi de această dată într-un ansamblu muzical: Ema Veţean (sax alto), Veronica Arizancu (sax alto), Codruţa Vasiu (acordeon), Emöke Boldizsar (flaut), Eva Ungvari (flaut), Vlad Robaş (vioară),Tomohiko Kogi (vioară), Claudiu Fălămaş (trompetă) şi Liviu Vlad (tobe). Universul fascinant susţinut de comicul de situaţie este construit prin jocul actorilor Nicu Mihoc (Nae Grimea), Constantin Chiriac (Iancu Pampon), Adrian Matioc (Mache Răzăchescu, „Crăcănel”), Marius Turdeanu (Iordache, calfă la Girimea), Liviu Pancu (Catindatul), Cristian Stanca (Ipistatul), Cristina Ragos (Didina Mazu), Raluca Iani (Didina Mazu), Serenela Mureşan (Didina Mazu), Ofelia Popii (Miţa Baston), Pali Vecsei (un chelner) precum şi Mihai Coman, Florin Coşuleţ, Adrian Neacşu, Cătălin Pătru, Edi Pătraşcu, Viorel Raţă, Cristina Stoleriu. Spectacolul „D’ale carnavalului” marchează cel de-al cincilea text românesc montat în această stagiune la Sibiu ca parte a strategiei de promovare a valorilor cultural-artistice autohtone. Silviu Purcărete priveşte cu îngăduinţă sau chiar cu simpatie personajele lui Caragiale, înscenând nişte situaţii de viaţă perfect verosimile, în care se pot regăsi atât actorii care le interpreteaza, cât şi spectatorii care le urmăresc.

Spectacole regizate de Silviu Purcărete la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu: Pilafuri şi parfum de măgar – exerciţiu după Cartea celor o mie şi una de nopţi, premiera: 29 noiembrie 2001; Cumnata lui Pantagruel după scrieri de François Rabelais, premiera: 6 iunie 2003; Aşteptându-l pe Godot de Samuel Beckett, premiera: 2 octombrie 2005; Faust după J. W. Goethe, premiera: 20 septembrie 2007; Lulu de Frank Wdekind, premiera: 25 mai 2008; Metamorfoze după Ovidiu, premiera: 28 mai 2009; D’ale carnavalului de I. L. Caragiale, premiera: 1 aprilie 2011.

Număr de vizualizări :2600


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro