La MNLR se lansează “Mari autori pe scenă (de la Shakespeare la Ionesco)” de Mircea Ghiţulescu

mart. 7th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

Vineri, 11 martie 2011, ora 15:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, va avea loc lansarea volumului “Mari autori pe scenă (de la Shakespeare la Ionesco)” de Mircea Ghiţulescu, Editura Tracus Arte, ediţie îngrijită de Cristiana Gavrilă. Volumul a apărut cu sprijinul Casei de Cultură “I. L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti. La eveniment vor vorbi: Gelu Colceag, Ion Bogdan Lefter, Eusebiu Ştefănescu şi Horia Gârbea.

“Este foarte important, în această epocă de imperialism al regiei, să ştim că nu regizorii (sau nu numai ei), ci și autorii au reînnoit arta teatrului începând cu Shakespeare şi terminând cu Ionesco sau Beckett. Nu numai că, după Ionesco, nu se mai poate scrie teatru ca înainte, dar nici nu se mai poate juca acelaşi teatru, fiindcă slătineanul a impus un alt tip de teatralitate. Este suficient să pui în scenă piese de Shakespeare, Cehov, Jarry, Pirandello sau Brecht ca să se schimbe cu totul nu stilul literar, ci stilul scenic.” (Mircea Ghițulescu)

“Această carte despre „mari autori pe scenă” este scrisă de un mare critic. Mircea Ghiţulescu este un om care a iubit nu numai arta spectacolului, dar şi literatura care generează spectacole. A iubit autorii la fel de mult ca pe regizori, pe actori, pe scenografi. El însuşi a fost scriitor, care s-a dedublat, devenind şi critic. Iar în cei 40 de ani dedicaţi observaţiei şi reflecţiei teatrale şi-a distilat un arsenal de concepte de o infinită precizie şi fineţe, precum şi o capacitate de a surprinde imediat esenţialul şi originalitatea, acolo unde acestea îşi dau mâna. Articolele lui Mircea Ghiţulescu sunt un adevărat ghid de iniţiere în arta de a vedea, de a simţi, de a asuma raţional şi emoţional, cultural şi social, nu doar un spectacol, ci întregul demers artistic pe care îl implică.”, a scris Matei Vişniec.

Număr de vizualizări :1163


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro