Debutul în proză al traducătorului Cristian Baciu, cu romanele “Voroavă de mirean năuc” şi „Poveşti din nopţile fără ţânţari”

mart. 29th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

Librăria de carte digitală CorectBooks prezintă, în premieră, dublul debut al cunoscutului traducător Cristian Baciu, cu romanele  “Voroavă de mirean năuc” şi  „Povesti din nopţile fără ţânţari”. Autorul este cunoscut cititorilor prin traduceri ale unor autori precum Colin Forbes, Frederick Forsyth sau E.M. Forster. Volumele, apărute la Editura Virtual, se găsesc acum, în format digital, numai pe CorectBooks.

Voroavă de mirean năuc”: Un mirean năuc este unul care tot dă târcoale bisericii, clipocind priviri mirande din turlă până-n prag, mai furişând un gând, mai scărpinându-se după ureche, mai scrijelind un vers, mai trăgându-se-ndărat să-şi vază bubele mai bine… El nici nu intră, nici nu iese, se tot sfieşte, ca satelitul pe orbită.

„Povesti din nopţile fără ţânţari”: Un exerciţiu de proză scurtă. O culegere scoasă de pe fundul raftului, ştearsă de praful anilor ′80, când spiritul unei naţii sugrumate îşi iţea condeiul într-un experimentalism năstruşnic, uneori delirant, simţind, parcă, spargerea bubei.

Șerban-Cristian-Doru BACIU a tradus titluri cunoscute precum Operaţiunea Shockwave de Colin Forbes, Fantoma din Manhattan de Frederick Forsyth, Cameră cu vedere de E.M. Forster sau Hotel Grand Babylon de Arnold Bennett. Este membru al Uniunii Scriitorilor, Secţia traducători. În 2007 a câştigat premiul Cartea anului acordat de Uniunea Scriitorilor, Filiala Piteşti, pentru traducerea volumului Cameră cu vedere (A Room with a View) de E. M. Forster.

Corectbooks.com este unul dintre cele mai puternice demersuri de promovare a literaturii româneşti, care a reuşit  – prin intermediul tehnologiei –  să prezinte, până în prezent, peste 1.200 de titluri ale 451 de autori, în format exclusiv digital.

CorectBooks este parte din Corect.com, cea mai complexă platformă online de pe piaţa autohtonă, care integrează şi portalul de știri CorectNews.com și platforma de schimburi, vânzări şi cumpărări CorectBazaar.com.

Număr de vizualizări :1989


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro