spot_img

Ana Blandiana dezbate pe tema „La ce bun poeţii în vremuri de restrişte?”

Miercuri, 9 martie 2011, ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti, va avea loc a şaptea conferinţă din seria „Cultura bate criza”, intitulată „La ce bun poeţii în vremuri de restrişte?”. Invitata acestei ediţii este renumita poetă Ana Blandiana. Întâlnirea va fi moderată de Sorin Alexandrescu, profesor la Universitatea din Bucureşti şi iniţiator al proiectului.

Sub semnul celebrului vers al lui Holderlin, conferinţa Anei Blandiana şi dezbaterea de la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” se vor opri asupra relaţiei, dintotdeauna dramatice, dintre scriitor şi epoca sa; asupra condiţionării reciproc periculoase dintre scriitor şi putere; asupra caracterului subversiv al literaturii, atât în societatea în care singura materie primă nedeficitară era minciuna şi singura realitate nebutaforică aparatul represiv, cât şi în societatea de consum; asupra faptului că rezistenţa prin cultură este şi mai necesară azi decât ieri. Pentru că ”vremurile de restrişte” nu sunt doar cele construite pe baza reprimării adevărului, ci şi cele care cresc din manipularea lui.

Şi, atunci, ce caută, ce aşteaptă şi la ce pot folosi poeţii într-o lume care îi înspăimântă prin trivialitate şi pe care o sperie prin puterea lor de a o judeca, chiar postum? O lume pe care o judecă şi pentru care sunt judecaţi dacă – sau tocmai pentru că – îi supravieţuiesc?

Iată câteva teme şi întrebări care vorbesc despre ciudata calitate a poeziei de a nu putea fi exterminată, deşi este fără încetare învinsă. Căci poetul nu este creatorul lumii prin care trece: dacă ar fi fost creată de poeţi, lumea ar fi arătat cu totul altfel.

Ana Blandiana (nume literar al Otiliei Valeria Rusan), cea mai premiată poetă româncă în străinătate, este autoarea a 12 volume de versuri, 2 volume de nuvele fantastice, un roman şi 7 volume de eseuri, publicate în limba română începând din 1964, reeditate în ultimii ani în numeroase ediţii, precum şi a 45 de volume apărute în 23 de limbi. Este laureată a mai multor premii naţionale şi internaţionale, printre care se numără Premiul Internaţional Herder, Premiul Naţional de Poezie, Premiul “Opera Omnia “ al Uniunii Scriitorilor, Premiul Internaţional Vilenica, Premiul Internaţional Camaiore, Premiul Internaţional Acerbi etc. În perioada comunistă, opera Anei Blandiana a constituit subiectul a trei interdicţii de publicare: 1959-1964, 1985, 1988-1989. După 1990, Ana Blandiana reînfiinţează PEN Clubul Român, al cărui preşedinte devine. Este unul dintre iniţiatorii Alianţei Civice, pe care o conduce între 1991 şi 2001, precum şi fondator şi preşedinte al Academiei Civice, care realizează, sub egida Consiliului Europei, la Sighet, primul Memorial al Victimelor Comunismului din lume. De asemenea, este membră a Academiei de Poezie Stephane Mallarme, a Academiei Europene de Poezie şi a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).

Seria de conferinţe „Cultura bate criza” propune publicului „oameni şi idei-forţă”. “«Cultura bate criza» este un spaţiu al reflecţiei despre lume, despre noi înşine şi despre valori autentice; echidistant faţă de grupurile de putere, fără politizări şi vedetisme, nici acuzaţii ori victimizări inutile”, susţine Sorin Alexandrescu.

Acest proiect este realizat graţie colaborării dintre Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI) de la Universitatea din Bucureşti şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti (BCU), ca şi a susţinerii de către partenerii media: „Observator Cultural”, „Dilema Veche”, „Scena.ro”, „LiterNet.ro”, „Metropotam.ro”, „Radio România Cultural”, „24 FUN”, „Calendar Evenimente”, „Infocarte.ro” şi Universitatea din Bucureşti.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508