Adina Rosetti va dezbate despre “Corporatism şi literatură”, la o nouă ediţie a Clubului de lectură
mart. 30th, 2011 | By admin | Category: PostcardSâmbătă, 2 aprilie 2011, ora 16:00, în Shift Pub (Eremia Grigorescu nr. 17, Bucureşti), va avea loc o nouă ediţie a Clubului de Lectură, tema propusă fiind “Corporatism şi literatură”. Invitată: Adina Rosetti. Organizatorul şi moderatorul evenimentului este Andrei Ruse.
Această ediţie a Clubului de Lectură aduce în prim plan romanul de debut al Adinei Rosetti, “Deadline” (Curtea Veche, 2010). O carte intrigantă care în peisajul literar, atât pentru public cât și pentru critici, a fost o gură de aer proaspăt binevenită, iar succesul nu s-a lăsat așteptat (recent s-a lansat cea de-a doua ediție).
Romanul este inspirat din două cazuri reale, cel al Ralucăi Stroescu (o angajată a unei companii multinaţionale, moartă în 2007 din pricina surmenării) şi al lui Ion Bîrlădeanu (un artist pop recent descoperit, care a locuit într-o ghenă de bloc).
Număr de vizualizări :1776