„Microficţiuni” de Régis Jauffret, o enciclopedie a maniilor, a obsesiilor şi a disperării

mart. 9th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Vellant a apărut volumul „Microficţiuni” de Régis Jauffret, în traducerea Irinei Mavrodin. În 2007, romanul “Microficţiuni” a fost distins cu premiul „France Culture/Télérama” şi premiul pentru umor negru „Xavier Forneret”.

Cartea, pe care autorul a subintitulat-o roman, conţine, de fapt, cinci sute de micronaraţiuni tragicomice, aparent independente una de cealaltă, fiecare de o pagină, care converg într-un tablou ironic şi fără compromisuri al societăţii contemporane. Régis Jauffret s-a jucat cu microficţiunile, creând o adevărată enciclopedie a maniilor, a obsesiilor şi a disperării, aranjându-le alfabetic (de la „Acoperişul lumii” la „Zoo”) şi construind din toate aceste polaroide o perspectivă ameţitoare asupra condiţiei umane urbane.

Irina Mavrodin a precizat că lectura „Microficţiunilor” a însemnat „intrarea într-o Comedie umană a societăţii noastre, scrisă de un Balzac al zilelor noastre, a unei societăţi a frustrării dusă la limita tragicului, a unei societăţi a disperării, a depresiei, a angoasei, a atacului de panică. E o societate de sinucigaşi, dar şi de ucigaşi, de maniaci şi de obsedaţi de tot felul, manii şi obsesii exercitate cu o incredibilă consecvenţă şi creatoare fantezie în raporturile interumane de toate felurile: între partenerii unui cuplu, între părinţi şi copii, între bunici şi nepoţi, între stăpân şi slugă, între înalt funcţionar şi funcţionar inferior etc. etc. “

Romanul juxtapune poveştile cotidiene, pe cât de banale, pe atât de fascinante a sute de personaje – de la jurnalistul cinic la bătrânul pedofil, de la profesorul blazat la copilul nedorit de părinţi. Cititorul parcurge cartea ca şi cum ar parcurge o mulţime: recunoşte unele feţe şi, din când în când, pare să îşi recunoască propria siluetă.

Régis Jauffret este unul dintre marile nume ale literaturii franceze contemporane, fiind cunoscut şi în spaţiul românesc prin cele doua romane traduse anterior, „Poveste de iubire” şi „Case de nebuni”. Născut în Marsilia, în 1955, Jauffret s-a afirmat în literatura franceză prin romanele „Univers, univers” (2003), distins cu premiul Décembre, şi „Asiles de fous/Case de nebuni” (2005), distins cu premiul Femina.

Număr de vizualizări :1102


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro