„Blues Poems”, în oraşul lui Brâncuşi

mart. 22nd, 2011 | By | Category: Proiecte

Luni, 21 martie 2011, oraşul lui Brâncuşi a devenit şi oraşul poeziei. „Blues Poems. O felie de poezie” a marcat sărbătorirea Zilei  Mondiale a Poeziei în capitala Gorjului, într-o neîncăpătoare sală a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”.

De Ziua Mondială a Poeziei, versurile a 11 poeţi contemporani s-au transformat în felii delicioase de tort, în cadrul evenimentului „Blues Poems. O felie de poezie”. Iniţiativa îi aparţine poetului Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei de Poezie –Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, care nu se află la prima „abatere” de acest gen. Anul 2010 a fost primul în care poezia a fost savurată, la propriu, în cadrul unui eveniment similar care a avut loc la Galaţi. Anul acesta a venit rândul locuitorilor oraşului lui Brâncuşi să îşi pregătească papilele gustative pentru mai multe felii de poezie. 11 torturi realizate la cofetăria Restaurantului „Ambasador” au fost inscripţionate cu tot atâtea poezii aparţinând poeţilor Dan Mircea Cipariu, Adrian Frăţilă, Anca Mizumschi, Andrei Novac, Bogdan O. Popescu, Spiridon Popescu, Andra Rotaru, Florian Saioc, Cassian Maria Spiridon, Robert Şerban şi Florina Zaharia. Acestea au fost savurate de către elevii de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, care au sărbătorit Ziua Mondială a Poeziei printr-un inedit colaj-recital din poemele celor 11 poeţi amintiţi. Dan Mircea Cipariu, Andrei Novac şi Spiridon Popescu au fost în mijlocul adolescenţilor, recitalurile lor fiind la concurenţă cu „degustatul” în direct al celor 11 torturi.

De la ora 20.00, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” a fost scena unui spectacol de excepţie, în două părţi. În prima parte, publicul târgujian a luat „o porţie” de „Blues Poems” – un spectacol pus în scenă de Mike Godoroja & Blue Spirit şi poetul Dan Mircea Cipariu. O combinaţie de poezie şi jazz care a rezonat perfect cu publicul. A doua parte a spectacolului a adus pe scenă o altă combinaţie de excepţie şi anume Mike Godoroja & Blue Spirit şi Marius Mihalache. Împreună, aceştia au oferit, în premieră, publicului din Târgu-Jiu, fragmente din spectacolul „Balcanic Zeppelin”. Interpretările, improvizaţiile şi incredibilele acorduri au ridicat sala în picioare, cei prezenţi aplaudând minute în şir, la capătul celor trei ore de spectacol.

Iniţiatorul evenimentului a fost Dan Mircea Cipariu, iar producătorul – Andrei Novac. Acesta din urmă a avut instituţii partenere Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Gorj şi Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, cărora li s-au alăturat şi mai mulţi sponsori.

Dorina CIOPLEA


Număr de vizualizări :1672


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro